Amazon și Huawei sunt singurii producători de tablete care cresc pe o piață aflată în scădere

Amazon și Huawei sunt singurii producători de tablete care cresc pe o piață aflată în scădere
scris 1 nov 2016

Piața tabletelor a înregistrat o nouă scădere în ultimul trimestru, surpriza fiind faptul că există și producători care cresc.

Cu excepția primilor doi ani care au urmat lansării iPad-ului din 2010, piața tabletelor s-a aflat într-o continuă scădere, iar explicația este relativ simplă: tabletele sunt înlocuite mai rar decât smartphone-urile.

Urmărește-ne și pe Google News

Conform IDC, în al treilea trimestru al anului piața tabletelor a scăzut cu 14,7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din Top 5, doar Amazon și Huawei au înregistrat creșteri.

Apple are în continuare cea mai mare cotă, bucurându-se de 21,5% din piață. Deși a pierdut 6,2% față de anul trecut, veniturile companiei din tablete, așa cum a rezultat din rezultatele financiare publicate recent, s-au menținut la același nivel. Iar asta datorită noii generații de iPad Pro. Chiar și așa, cei de la IDC remarcă faptul că oamenii preferă modelele mai vechi și mai ieftine, precum iPad Air sau iPad Mini.

Apple ar putea folosi un ecran OLED pe viitorul iPhone 8 CITEȘTE ȘI Apple ar putea folosi un ecran OLED pe viitorul iPhone 8

Samsung înregistrează cea mai mai mare scădere din top 5. Cu 6,5 milioane de unități vândute în ultimul trimestru, Samsung pierde 19,3 procente, ajungând la o cotă de piață de 15,1%.

Cea mai spectaculoasă performanță o înregistrează Amazon, care ajunge pe locul 3 după ce a înregistrat o creștere de 319,9%. Cota actuală de 7,3% din piață a fost obținută, în mare parte, ca urmare a reducerilor de 30% pe care magazinul american le-a oferit la tableta Fire în luna iunie.

Locurile 4 și 5 sunt ocupate, în ordine, de Lenovo și Huawei, însă cei doi producători chinezi au înregistrat performanțe total diferite. Dacă Lenovo pierde 10,8% din cota sa de piață, Huawei câștigă 28,4% după ce a vândut 2,4 milioane de tablete în trimestrul al treilea.

viewscnt
Afla mai multe despre
tablete
apple
samsung