PROFIT NEWS TV Gabriela Florea, co-fondator H2B: Vrem să atragem o finanțare de 350.000-400.000 de euro și să ieșim în afara țării. Vizăm Ungaria, Germania și Marea Britanie

PROFIT NEWS TV Gabriela Florea, co-fondator H2B: Vrem să atragem o finanțare de 350.000-400.000 de euro și să ieșim în afara țării. Vizăm Ungaria, Germania și Marea Britanie
scris 18 mai 2022

Platforma Hotels2Business (H2B) vizează să atragă o finanțare de 350.000-400.000 de euro și să iasă în afara granițelor țării începând cu anul viitor. Ungaria, Germania și Marea Britanie sunt primele pe listă, urmând Grecia și Turcia.

Cum se poate menține și dezvolta pe piață un brand românesc va fi explicat la Videoconferința Profit.ro - Branduri românești - Made in Romania 
post criză

Evenimentul, organizat împreună cu Lensa și Grupul Nordis, este programat pentru 23 mai, urmând să fie transmis în direct și la PROFIT NEWS TV

DETALII AICI

„Avem în plan o finanțare fie de tip angel investors sau listare. Nu ne-am hotărât încă. Momentan, ne focusăm foarte tare pe produs, deoarece pentru a atrage o investiție de 350-400.000 de euro cât ne-am propus noi trebuie să avem un produs foarte bun. Este extrem de important cum împachetăm acest produs și funcționalitățile pe care i le adăugăm. Noi aici vrem să ieșim în evidență”, a spus, la PROFIT NEWS TV, Gabriela Florea, co-fondator și CEO H2B, indicând ca exemplu o funcționalitate prin care agențiile vor avea posibilitatea să plătească direct cu tichete de vacanță în platformă, banii urmând să ajungă direct în conturile hotelierilor. 

Urmărește-ne și pe Google News

„Ceea ce la ora actuală nu se întâmplă pe alte platforme. Cumva, nu vor mai exista intermediari, iar raportul calitate-preț va fi unul foarte bun atât pentru agenție, cât și pentru turist”, adaugă ea.

PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România, despre inflație: Este posibil să ne mai aștepte încă o jumătate de an destul de grea CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, Financial Analyst XTB România, despre inflație: Este posibil să ne mai aștepte încă o jumătate de an destul de grea

Pentru anul viitor, startup-ul vizează și extinderea în afara granițelor țării, în țări precum Ungaria, Germania și Marea Britanie pentru început, urmând ca ulterior să atace și piețele din Turcia și Grecia. Finanțarea atrasă va fi folosită în mare parte pentru scalarea platformei.  

„Iar o altă parte din finanțarea pe care vrem să o obținem se va duce către dezvoltarea afacerii, către marketing, pentru că trebuie să ne asigurăm poziția în piață atât în România, cât și în afară”, mai spune aceasta.

Principala problemă însă, continuă Gabriela Florea, vine din partea hotelierilor.

„Nu toată lumea e deschisă să se tehnologizeze, să se digitalizeze. Hotelierului român încă îi este teamă de tot ce înseamnă online, deși în afara României, în Grecia și Turcia spre exemplu, există deja acest model de business și are succes”, afirmă CEO-ul H2B.

PROFIT NEWS TV - Ministrul Turismului: Încurajez salariații să facă rezervări de concediu. Eu mă duc la Mamaia CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV - Ministrul Turismului: Încurajez salariații să facă rezervări de concediu. Eu mă duc la Mamaia

Prin intermediul platformei, aceasta vrea să rezolve parțial și problema forței de muncă prin care trece industria hotelieră în momentul de față. 

„Noi încercăm practic să înlocuim forța de muncă. În loc să ai 5 oameni pe departamentul de rezervări, poți să ai unul singur și o tehnologie, o platformă care lucrează pentru tine și care împiedică eroarea umană”, mai spune Gabriela Florea.

viewscnt
Afla mai multe despre
h2b
digitalizare agentii de turism
digitalizare hoteluri
gabriela florea