Cetățenii Municipiului Cluj-Napoca, care sunt conectați la rețeaua centralizată de termoficare, nu vor avea probleme cu frigul iarna aceasta, pentru că există suficiente stocuri de gaze, iar contractele sunt deja încheiate, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, Dan Tarcea, viceprimarul Clujului.
„O să fie, probabil, o mică creștere a prețului la gaz până la prețul plafonat. Suntem cumva în grafic în acest moment și nu suntem în pericol de a face frigul, dar avem doar 21.000 de apartamente conectate la sistemul centralizat de termoficare din 65.000 câte erau în anii ‘90. Ceilalți, fiecare cât de cald își face în casă, așa de mult o să plătească.
La Cluj-Napoca avem 110 angajați la regia de termoficare din 1.700 de angajați câți au fost la un anumit moment pentru că s-au automatizat toate punctele și avem un proiect ca să și modernizăm regia de termoficare și mai mult. Avem o strategie pe care am votat-o în anul acesta, o să mai urmeze și alte etape din strategie. Am făcut deja primele etape”, spune acesta.
Conectarea la rețeaua centralizată de termoficare este soluția corectă, consideră el, astfel încât cetățenii să poată face economii, dar și mai puțină poluare.
„Eu îi înțeleg foarte bine pe cei care s-au deconectat pentru că au fost în anumite situații în care omul a fost plecat de acasă și a plătit la fel de mult ca și cum ar fi fost acasă, nu erau sistemele în care oamenii să plătească atât cât consumă. Ori astăzi, există această posibilitate în care omul să plătească atât cât consumă. Strategia noastră în această direcție merge, este o strategie pe 10 ani”, precizează Dan Tarcea.
Primăria Municipiului Cluj-Napoca are deja două studii de fezabilitate în valoare de 3,2 milioane de euro pentru a moderniza sistemul de termoficare.
„Ca și obiectiv ne-am propus ca, până în 2030, să atragem 200 de milioane de euro să investim în sistemul nostru de termoficare, astfel încât să vină și o mutare naturală a oamenilor care astăzi se încălzesc cu centrale proprii de apartament, pentru că va fi mult mai ieftin. În acest moment trebuie să investim banii în sistemul de termoficare, în care să avem și motoare de cogenerare, motoare de înaltă capacitate și eficiență pe cogenerare, mai trebuie să schimbăm câteva zone de rețele, să eficientizăm zonele, să facem insule de energie, adică ele să poată să fie compensate dacă există un surplus de producere de energie să poată să meargă în altă parte, astfel încât dincolo să nu mai trebuiască să dai drumul la gaz în funcție de consum”, afirmă acesta.
În plus, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a interzis dezvoltatorilor imobiliare, printr-o Hotărâre de Consiliu Local, să pună centrale individuale de apartamente, dacă blocul are mai mult de 6 apartamente.
„Adică au trei alternative, fie pun centrală pe bloc, fie pun centrală pe scară sau se conectează la sistemul centralizat, evident acolo unde există sistem centralizat. Nu este abuzivă. Este pentru reducerea poluării. Noi am avut această Hotărâre de Consiliu Local și am făcut modificarea în Planul Urbanistic General în care am impus această condiție, după care a venit și Guvernul prin Ministerul Mediului care a întărit această chestiune și a dus mai departe lucrul ăsta”, punctează viceprimarul.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Willy Dicu, CEO Teilor: Sancțiunile asupra Rusiei s-au răsfrâns instant. Practic, peste noapte, a dispărut peste 20% din piața globală de diamante neșlefuite Dan Tarcea afirmă și sistemul de termoficare centralizat va fi de departe cel mai eficient pentru reducerea costurilor.
„Direcția este foarte clară. Europa merge în această direcție. Pe de altă parte, nu este suficient doar să fii conectat la un sistem centralizat sau să ai o centrală pe scară sau pe bloc. Evident că nu-l putem obliga pe om și nici nu vrem să se conecteze la sistemul centralizat. Asta va trebui să devină o decizie personală după ce o să vadă că el plătește mai mult decât vecinul care e conectat la sistemul centralizat”, adaugă el.
Viceprimarul mai spune și că Primăria Cluj a depus proiecte pentru anveloparea blocurilor, astfel încât să crească eficiența energetică a acestora.
„Avem depuse proiecte atât pentru clădiri publice, cât și pentru clădiri rezidențiale de 63 de milioane de euro pentru perioada următoare. 26 de milioane de euro sunt pentru clădiri rezidențiale și diferența pentru clădirile publice, aici mă refer la școli, grădinițe, creșă, clădiri pe care le deține Primăria Municipiului Cluj-Napoca, unde sunt clădiri administrative.
În momentul în care se face o anvelopare a blocului, discutăm de o reducere a consumului de gaz și de energie cu 40%. Beneficiile pe termen lung sunt mult mai mari. Pe de altă parte, putem să extindem acest proces, în care să avem un proces integrat, să avem acea sinergie a fondurilor europene astfel încât să putem pune și panouri fotovoltaice pe blocuri.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV CEO CITR: Vedem o presiune asupra companiilor dependente de energie, dar nu le vedem încă precum niște probleme imediate și marcanteȘi atunci oamenii din ceea ce produc să mai recupereze câțiva bani pentru că oricum acoperișul e nefolosit. Ne propunem să mergem în această direcție. Avem un proiect câștigat pentru compania de termoficare. Compania deține un teren de aproximativ 6.000 mp, avem deja semnat contractul de finanțare, unde vom pune panouri fotovoltaice pe acest teren, iar cu energia să producem energie termică. Ăsta e viitorul. Adică nu să produci doar energie electrică, ci să folosești acea energie electrică pe care ai produs-o pentru a produce energie termică. Anul viitor vom avea panourile montante”, precizează viceprimarul.
Anul acesta, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a alocat 10 milioane de euro pentru subvenții astfel încât să poată păstra prețul energiei termice la un nivel acceptabil pentru cetățeni.
„Pe de altă parte, mai avem proiecte să punem panouri fotovoltaice pe clădirile existente. Adică pe clădirile pe care le dețin cei de la termoficare, avem deja pe 7 clădiri publice care aparțin primăriei și suntem producători de energie. Asta înseamnă că scădem cheltuielile și rămân mai mulți bani la bugetul Clujului astfel încât să putem face mai multe investiții”, mai spune Dan Tarcea.