Problemele sunt mari în sistemul național de învățământ, iar totul pornește de la așa numita reformă care se face de 30 de ani încoace, spune, la PROFIT NEWS TV, Cătălin Gherghe, coordonator al lotului olimpic de matematică și Prodecan al Facultății de Matematică de la Universitatea din București, care a reușit, alături de elevii pe care îi coordonează, cea mai mare performanță a României la Olimpiada Internațională de Matematică.
Recent, pentru această reușită, el și elevii au fost premiați de Profit.ro în cadrul ediției a cincea a Galei Povești cu Profit... made în România.
“Problemele sunt mari și părerea mea este că totul vine de la cuvântul reformă. Ministerul Învățământului este ministerul care după revoluție a dat cei mai mulți miniștri. Lucru care nu e deloc în regulă pentru că practic se încerca ceva și venea un alt ministru și iarăși încerca altceva”, mai spune acesta, adăugând că, de fapt, problema a fost pusă greșit și nu acolo unde trebuie.
“Și nu știu dacă acolo sus la minister s-a remarcat acest lucru. Eu aș fi văzut o reformă avându-l în centru pe profesor. Nu și-a pus nimeni problema de reformare a meseriei de profesor, să ne ocupăm de pregătirea unui profesor. Nu așa cum e propusă acum reforma de minister”, precizează Cătălin Gherghe, care consideră că reforma ar trebui în primul rând să aibă o viziune.
“Dacă schimbi 20-30 de miniștri ce viziune să mai ai? Aici e buba. Facem lucruri mărunte. Tot timpul aceste schimbări au fost făcute pe genunchi”, completează prodecanul.
Cele mai mari probleme din educație, continuă el, se văd în sistemul preuniversitar.
“Mulți profesori nu s-au plâns de bani. Evident că trebuie să aibă salarii decente, dar ei ar fi dorit să existe respect față de profesori, să aibă niște condiții mai bune, adică o legătură mai bună cu factorii decizionali”, afirmă acesta.
Cătălin Gherghe consideră că, în principal, învățământul ar trebui centrat pe profesor întâi, pentru că după aceea va fi centrat pe elev.
“Sunt lucruri care ar trebui schimbate și la nivelul elevilor, dar nu la elevul principal, ci la pregătirea lor”, mai spune el.
Totodată, prodecanul atrage atenția și asupra lipsei de profesori de matematică din sistemul educațional, cel puțin în București.
“Nu știu câți dintre factorii decizionali știu de această problemă imensă. Este o mare lipsă de profesori și devine din ce în ce mai acută. Poate ar trebui să se redescopere, recâștige respectul față de această meserie. Acesta să fie un obiectiv într-o strategie a factorilor decizionali. Dacă nu se va întâmpla acest lucru vom merge din ce în mai jos. Sunt și banii importanți. Dacă vrem să avem un sistem educațional bun trebuie puși și bani, trebuie sprijiniți profesorii”, precizează Cătălin Gherghe.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului: Venim anul viitor cu o reducere de personal de minimum 10%. Avem multe plecări la agenții, nu s-a prezentat nimeni la concurs. Majorări salariale blocateÎn pofida dificultăților din sistemul de învățământ, acesta subliniază că există încă performanțe în rândul elevilor. Anul acesta, echipa olimpică a României la matematică s-a clasat pe primul loc în Europa și pe locul 5 în lume din 105 țări participante.
“Deși sistemul de învățământ la noi scârțâie destul de tare, în continuare avem rezultate și încă foarte bune”, punctează el.