Prețul certificatului de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) a atins, joi, un nou maxim istoric, de 91 de euro/certificat, o creștere de 60% de la începutul lunii noiembrie, urmată de o scădere de 10% într-o singură zi.
Potrivit fondatorului Carbon Expert, Casiana Fometescu, aceste creșteri substanțiale vin pe fondul reformelor Comisiei Europene și al deciziei din 2014, de a retrage cele 900 de milioane de certificate de gaze cu efect de seră, oferite inițial gratuit.
„La început, această schemă presupunea simple tranzacții de vânzare și cumpărare între companiile care poluau. Inițial, Comisia Europeană a oferit multe titluri gratuite. A fost o supra-alocare. Ideea gândită de ei a fost că, prin vânzarea certificatelor pe care le-au primit cu titlu gratuit, companiile să se retehnologizeze, reducând astfel poluarea. Și-au dat seama ulterior că nu s-a întâmplat acest lucru, intervenind pe piață printr-un mecanism de retragere a certificatelor de carbon.
În 2014 au retras de pe piață 900 de milioane de certificate, pe care le-au redat gradul, cu promisiunea că în 2017 le introduc din nou. Însă această promisiune nu a fost ținută. Ulterior au venit alte reforme ale Comisiei Europene, iarprețul a început să crească din ce în ce mai mult. S-a schimbat și mecanismul de calcul al titlurilor gratuite. Acesta se diminuează cu un factor de corecție care le reduce aproximativ cu 2% anual”, a explicat Casiana Fometescu.
CITEȘTE ȘI Subvenționarea costurilor CO2 ale marilor consumatori industriali de energie - reluatăGuvernul a plătit anul acesta de la bugetul de stat subvenții totale de peste 130 milioane euro marilor consumatori industriali de energie electrică afectați de scumpirea electricității din cauza exploziei prețurilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), iar schema de ajutor de stat ar putea fi prelungită și în 2022, existând discuții în acest sens cu Comisia Europeană, a anunțat recent Ministerul Energiei.
"Vom trece iarna cu bine. Schema de ajutor de stat pentru energointensivi a fost finalizată, iar marii angajatori au primit bani pentru a-și putea susține activitatea. Așa cum am mai spus, prin acest ajutor financiar susținem 15 ramuri din industria României. Vorbim despre producători care au angajați direct și pe orizontala economiei de peste 100.000 de angajați. Totodată, prin această schemă evităm riscul de relocare al unor companii care contribuie la economia României. Suntem în discuții cu Comisia Europeană pentru a prelungi schema de ajutor de stat prevăzută prin OUG nr. 81/2019 pentru a-i susține în continuare pe energointensivi", a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu.
Suma plătită în anul 2021 sub forma ajutorului de stat aferent anului 2020 este de 637.623.005,82 lei echivalentul a 131.819.273,08 euro, la cursul mediu de referință pentru anul 2020 de 4,8371 lei/euro. Numărul total al societăților care au beneficiat de ajutorul de stat conform OUG nr. 81/2019 este de 33, toate cu capital 100% privat, dintre care 12 societăți cu răspundere limitată și 21 societăți pe acțiuni.
Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) a fost lansată în 2005 pentru a promova reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-un mod rentabil și eficient din punct de vedere economic. Aceasta limitează volumul de gaze cu efect de seră care poate fi emis de industria energointensivă, de producătorii de energie și de companiile aeriene. Certificatele de emisii sunt plafonate la un nivel stabilit de UE, iar întreprinderile fie primesc, fie cumpără certificate individuale. Plafonul este redus în timp astfel încât volumul emisiilor să scadă treptat.