„În '98 erau 100.000 de copii în orfelinate și ele ca număr erau 483 în toată țara. Acum 27 de ani mai târziu, mai avem doar 20 de astfel de orfelinate care încă funcționează și mai puțin de 400 de copii în ele”, a declarat Nicoleta Marcu, director fundraising la Fundația Hope and Homes for Children, la emisiunea Profit Live, realizată pe Prima News TV de Profit.ro, de luni până joi, de la ora 11.00.
Scăderea accelerată a numărului de copii instituționalizați a fost posibilă prin închiderea treptată a centrelor de tip vechi și mutarea copiilor fie în familiile naturale, acolo unde acest lucru a fost posibil, fie în alternative de tip familial. Organizația a avut un rol direct în această tranziție.
„Am fost cei care în mod direct am închis 80 de astfel de orfelinate și pe fiecare copil de acolo l-am mutat către un mediu de îngrijire familială”, a explicat Nicoleta Marcu.
Alternativa principală la vechile instituții a fost reprezentată de casele familiale, proiecte de infrastructură socială gândite să reproducă mediul unei locuințe obișnuite. Până în prezent, Hope and Homes for Children a construit 133 de astfel de case, fiecare destinată unui grup de maximum 12 copii.
„Diferențele sunt uriașe între o casă familială și vechile instituții”, a spus Nicoleta Marcu, subliniind că orfelinatele erau concepute ca spații de mari dimensiuni, cu sute de copii, funcționând mai degrabă ca unități colective decât ca locuințe.
„În momentul în care mâncarea se face în zeci de oale mari și se servește pe bandă de autoservire, locul ăla nu se poate numi acasă”, a punctat aceasta.
În cele 133 de case familiale construite până acum au fost integrați, de-a lungul timpului, aproximativ 7.400 de copii. Casele rămân în infrastructura sistemului public de protecție a copilului și pot fi utilizate succesiv, pe măsură ce copiii ajung la majorat și părăsesc sistemul.
Modelul este diferit în funcție de vârsta și starea de sănătate a copiilor. Conform legislației, copiii sănătoși sub 7 ani nu ar trebui să ajungă nici măcar în case familiale, soluția prioritară fiind asistența maternală sau adopția. În schimb, copiii cu dizabilități medii sau severe pot fi plasați în astfel de unități.
„Cei mai mulți dintre ei, în continuare, ajung în case familiale pentru că asistenților maternali deseori le este greu sau consideră că e o responsabilitate mult prea mare”, a explicat Nicoleta Marcu.
Implementarea reformei a presupus investiții consistente, realizate în mare parte cu sprijinul mediului privat. Potrivit fundației, companiile au tratat aceste proiecte ca pe o investiție socială cu impact pe termen lung.
„Mediul de business a fost camaradul nostru de nădejde pe drumul pe care am pornit”, a afirmat Nicoleta Marcu.
Sprijinul nu s-a limitat la donații financiare, ci a inclus și implicarea angajaților prin voluntariat sau contribuții individuale, inclusiv prin mecanisme fiscale dedicate persoanelor fizice.
„Vedem într-o companie nu doar forma ei juridică, ci o comunitate de oameni care, la nivel individual, ne pot susține”, a mai spus ea.
Voluntariatul a acoperit activități diverse, de la amenajarea caselor și curților, până la petrecerea timpului liber cu copiii, excursii sau activități recreative.
Din punct de vedere financiar, construcția unei case familiale presupune mai mult decât costul efectiv al clădirii. Procesul include etape complexe de proiectare și avizare, cu norme specifice, deoarece aceste unități sunt încadrate ca instituții, nu ca locuințe rezidențiale.
„Am ajuns la un cost total per proiect de 370.000 de euro pentru o casă care are aproximativ 300 de metri pătrați”, a precizat Nicoleta Marcu.
Durata medie de realizare a unui proiect este de aproximativ un an, însă termenele pot varia semnificativ în funcție de județ și de procedurile administrative.
Un exemplu recent este casa familială inaugurată în București, sectorul 5, destinată unui grup de 12 copii cu nevoi speciale, proveniți din ultimul orfelinat din sector.
„Este o casă specială pentru că de data asta nu a avut ca unic finanțator o companie, ci a fost un proiect al comunității”, a explicat aceasta, menționând contribuțiile persoanelor fizice, ale companiilor și implicarea ambasadorilor fundației.
În prezent, în România mai funcționează aproximativ 20 de orfelinate clasice, răspândite în mai multe județe, fiecare având deja un plan de închidere.
„În următorii doi ani vor dispărea, ăsta este un lucru sigur”, a spus Nicoleta Marcu.
Hope and Homes for Children și-a asumat extinderea proiectelor în județe precum Gorj și Buzău, unde sunt planificate mai multe case familiale, precum și finalizarea unor proiecte aflate deja în lucru în Sibiu și Brașov.
La nivel național, numărul total de copii aflați în sistemul de protecție – incluzând plasamentul la asistenți maternali, case familiale și centre de urgență – este de aproximativ 42.000.
„Asta înseamnă copii care nu mai sunt în grija părinților”, a concluzionat Nicoleta Marcu.
