Băuturile calde au ajuns să reprezinte circa 90% din totalul produselor furnizate prin aparate automate pe piața românească, preferințele consumatorilor îndreptându-se în principal spre cafea și băuturi calde și la nivel european, cu o pondere a acestora în total vânzări de 70%.
Practic, începând cu 2010, vânzările de cafea proaspăt prăjită (bean to cup) prin aparate automate au crescut ca pondere în total de la 51% la 65%, anul trecut, și spre 70%, în prezent, același trend crescător fiind înregistrat și în ceea ce privește calitatea cafelei vândute prin intermediul automatelor.
Datorită avantajelor pe care le presupune un aparat automat (nu este nevoie de vânzător, livrează rapid un produs, funcționează 24 de ore din 24), tot mai mulți clienți preferă soluțiile de proximitate atunci când consumă cafea, snacks-uri sau băuturi răcoritoare.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Astfel, avantajul automatelor este și că asigură un serviciu de proximitate și de selfservice în spații de lucru, în spații cu trafic intens sau unde lipsește alternativa la un consum rapid sau nu ar face sens economic pentru o cafenea să opereze. Practic, poți găsi aparate automate în gări, aeroporturi, spitale, clădiri diverse, unde, apăsând doar pe un buton, poți primi rapid o cafea de calitate și cu posibilitatea de a regla cantitatea de zahăr.
Cafeaua este cel mai cumpărat produs prin intermediul acestor aparate, generat și de faptul că, potrivit celor mai recente analize efectuate de experți în domeniu, diferențele între un aparat automat și unul profesional sunt foarte mici sau insesizabile în ceea ce privește calitatea cafelei, fiind parcurse toate procedurile de curățenie și mentenanță a echipamentelor.
Principiul de funcționare este același la ambele sisteme (măcinare cafea boabe, dozare, presare cafea măcinată, extragere cafea prin infuzie sub presiune), în aparate automate cel mai des întâlnite fiind blendurile ce conțin preponderant cafea robustă, cu produse certificate de producători internaționali.
Testele efectuate relevă că aparatul automat oferă o cafea calitativ comparabilă cu o cafea consumată într-o cafenea, în condițiile în care principiul de funcționare și de extragere de băuturi este același. Diferențele sunt că, la automatul de cafea, operațiunile sunt efectuate în mod automat, având componente comandate de o placă electronică, în timp ce la aparatele profesionale toate operațiunile implică și intervenție manuală.
Suplimentar, însă, pentru aparate automate se adaugă siguranța că aparatul care livrează produsul este unul curat, procedurile de îngrijire și mentenanță fiind clar stabilite și atent respectate: aparatele sunt curățate zilnic sau la fiecare vizită (care poate fi tot zilnică sau de cel mult 2-3 zile, în funcție de consumul din acea zonă), fiind igienizate/dezinfectate componentele care intră în contact cu produsul finit. Lunar sunt spălate toate componentele aparatului, cu detergenți și substanțe speciale. Iar pe lângă operațiunile de curățare, tot cel puțin lunar sunt cele de revizie tehnică (curățenie și spălare generală, teste privind livrarea corectă a produsului, verificarea prețurilor etc).
Aparatele sunt construite să respecte sistemul FIFO de livrare a produselor, ceea ce înseamnă că în aparat nu pot fi produse expirate. Pentru fiecare aparat sunt fișe de monitorizare a produselor (cu data alimentării, termenul de valabilitate și lotul, pentru a fi verificată trasabilitatea acestora). Termenul de valabilitate al produselor este în medie de 1,5 ani de la introducerea lor în aparate, iar intervalul de timp la care sunt alimentate este de maximum o săptămână.
Argumente pentru ca industria aparatelor automate să își continue puternica dezvoltare, devenind o necesitate zilnică pentru tot mai mulți consumatori.