Vladimir Putin aprobă noua doctrină de politică externă bazată pe ''Lumea rusă''

Vladimir Putin aprobă noua doctrină de politică externă bazată pe ''Lumea rusă''
scris 6 sep 2022

Președintele rus, Vladimir Putin, a aprobat o nouă doctrină de politică externă edificată în jurul conceptului "Lumea rusă", noțiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenția în afara țării în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă, notează Reuters.

Cele 31 de pagini de "politică umanitară", publicate la peste șase luni de la declanșarea războiului în Ucraina, afirmă că Rusia ar trebui "să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile Lumii ruse", scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei la magazine Penny. Zeci de unități au fost închise. ”Sunt convins că au scuze, altele decât acelea de a pune mâna pe mop.” CITEȘTE ȘI FOTO Comisarii ANPC au aplicat amenzi de peste 3,5 milioane de lei la magazine Penny. Zeci de unități au fost închise. ”Sunt convins că au scuze, altele decât acelea de a pune mâna pe mop.”
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Deși prezentată ca un fel de strategie de "soft power", aceasta consacră, însă, în politica externă oficială idei legate de politica rusească și religie pe care unii adepți ai liniei dure le-au folosit pentru a justifica ocuparea de către Moscova a unor părți din Ucraina și sprijinul pentru entități separatiste pro-ruse din estul țării.

"Federația Rusă oferă sprijin compatrioților săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor și păstrarea identității lor culturale ruse", susține noua doctrină de politică externă.

În document se subliniază că legăturile Rusiei cu compatrioții săi din străinătate i-au permis "să-și întărească pe scena internațională imaginea de țară democratică care luptă pentru crearea unei lumi multipolare".

De asemenea, se menționează că Putin insistă de mulți ani asupra a ceea ce el consideră a fi soarta tragică a aproximativ 25 de milioane de etnici ruși care s-au trezit trăind în afara Rusiei în noi state independente după ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, un eveniment pe care l-a numit o "catastrofă geopolitică".

Rusia a continuat să privească fostul spațiu sovietic, de la țările baltice până în Asia Centrală, ca pe o legitimă sferă de influență - o noțiune respinsă vehement de multe din aceste țări, dar și de Occident.

Noua politică afirmă că Rusia ar trebui să intensifice cooperarea cu națiunile slave, cu China și India și să-și consolideze pe mai departe legăturile cu Orientul Mijlociu, America Latină și Africa.

În document mai scrie că Moscova ar trebui să-și aprofundeze și mai mult legăturile cu Abhazia și Osetia, două regiuni georgiene recunoscute ca independente de Moscova după războiul său împotriva Georgiei din 2008, precum și cu cele două entități separatiste din estul Ucrainei, autoproclamatele republici Donețk și Lugansk.

viewscnt
Afla mai multe despre
vladimir putin
rusia