Metroul din Salonic, al doilea oraș al Greciei, a fost deschis oficial, stațiile sale prezentând artefacte antice care au întârziat 20 de ani finalizarea proiectului, potrivit Reuters.
În timpul construcției, care a început în 2006, muncitorii au descoperit o piață din epoca bizantină, un cimitir roman și alte comori ale istoriei lungi și variate a orașului, arată news.ro.
Descoperirile au blocat progresul metroului și au ridicat întrebări cu privire la modul în care orașul se va moderniza, protejându-și în același timp trecutul bogat. Răspunsul a fost acela de a îmbina cele două aspecte, expunând artefactele descoperite pentru ca locuitorii să se poată bucura de ele.
„Acesta nu este doar un proiect de lucrări publice, care este incredibil de important pentru oraș. Este, de asemenea, un muzeu”, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis înainte de a vizita stația Venizelou pentru un tur privat. „Este probabil unic în lume. Vom trece printr-un muzeu subteran pentru a ajunge la tren”.
Finalizarea metroului a durat aproape 20 de ani, în parte din cauza problemelor de finanțare din timpul crizei datoriilor din Grecia din perioada 2009-2018. Este primul astfel de sistem din Grecia în afara Atenei.
Constructorii au trebuit să sape mai adânc decât era prevăzut inițial – până la 31 de metri – pentru a se asigura că tunelurile trec pe sub descoperirile arheologice, potrivit antreprenorului proiectului.
„Este o oportunitate pentru Salonic de a deveni o a doua Romă, în ceea ce privește antichitățile”, a declarat Melina Paisidou, unul dintre arheologii care au descoperit relicvele subterane.
CITEȘTE ȘI Samsung a numit, în premieră, o femeie din afara familiei fondatoare în postul de CEO al unei diviziiLinia de metrou automat – furnizată de filiala italiană a constructorului japonez Hitachi Rail – ar trebui să transporte circa 250.000 de pasageri pe zi în această metropolă din nordul Greciei cu peste un milion de locuitori.
În anumite stații, vor fi expuse, în vitrine, unele dintre cele 300.000 de obiecte descoperite în timpul lucrărilor de construcție.
Fondat în secolul al IV-lea î.Hr. și denumit în onoarea sorei vitrege a lui Alexandru cel Mare, Salonic a fost un important centru al Imperiului Roman înainte de a deveni al doilea oraș din Imperiul Bizantin, după Constantinopol.
Orașul a continuat să se dezvolte sub Imperiul Otoman odată cu sosirea, în secolul al XV-lea, a mii de evrei sefarzi expulzați din Spania. Mare parte din comunitatea evreiască a orașului a fost exterminată de naziști.
CITEȘTE ȘI FOTO Simtel intră pe piața sistemelor de stocare a energiei printr-o nouă linie de businessMetroul ”este un proiect așteptat de mult timp. A întâmpinat numeroase obstacole și dificultăți”, a recunoscut ministrul elen.
Primul tronson, cu o lungime de 9,6 kilometri, a fost construit sub fostul bulevard roman care traversa odinioară orașul și de-a lungul căruia au fost descoperite vestigii arheologice.
Scoaterea la iveală a antichităților, dintre care unele au fost apoi restituite pentru a fi integrate în noile stații, a costat 203 milioane de euro.
Este vorba despre cea de-a doua rețea de metrou construită în Grecia după cea din Atena, inaugurată în 2000. Exploatarea și întreținerea sa sunt asigurate de compania Thema, care include compania italiană ATM (compania de transport public din Milano), precum și compania franceză de inginerie Egis.
”O glumă”
Acest tronson, alături de o extensie care se află încă în construcție în estul orașului, vor costa 3 miliarde de euro.
Logoul noii rețele a suscitat o controversă în ultimele săptămâni: prețul licitației a crescut de la 8.000 la 30.000 de euro înainte de a fi atribuită direct unei mici companii din Atena.
După ce construcția sa a fost decisă în 2003, metroul din Salonic trebuia inițial să fie finalizat în 2012.
Însă companiile care au participat la construcție au dat faliment în timpul crizei financiare care s-a abătut asupra Greciei.
Gestiunea antichităților scoase la iveală în timpul săpăturilor a făcut, de asemenea, obiectul mai multor anchete judiciare.