VIDEO Efectele interzicerii creșterii prețurilor în Belarus. Antreprenori încătușați își cer public scuze pentru „creșterea intenționată” a prețurilor

VIDEO Efectele interzicerii creșterii prețurilor în Belarus. Antreprenori încătușați își cer public scuze pentru „creșterea intenționată” a prețurilor
scris 17 oct 2022

Televiziunea de stat din Belarus arată antreprenori încătușați care își cer scuze public pentru că au „crescut intenționat prețurile” la o zi după ce președintele Alexander Lukașenko semnase un decret care interzice creșterea prețurilor în această țară, potrivit imaginilor care circulă pe rețelele de socializare.

Potrivit jurnalistului belarus Tadeusz Giczan, un cercetător la Centrul de Analiză Politică Europeană, a scris pe Twitter că de când Lukașenko a semnat decretul care interzice creșterea prețurilor zeci de dosare penale au fost deschise, iar unii dintre antreprenori au fost reținuți, arată Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Dîncu, având zvon de remaniere, la o librărie din Bruxelles: Aici nu se aude vocea idioților. Nici răcnetele proștilor și nici șoaptele mieroase ale ticăloșilor nu pătrund până aici. Prietenii tăcuți din rafturi niciodată nu trădează și nu mint CITEȘTE ȘI FOTO Dîncu, având zvon de remaniere, la o librărie din Bruxelles: Aici nu se aude vocea idioților. Nici răcnetele proștilor și nici șoaptele mieroase ale ticăloșilor nu pătrund până aici. Prietenii tăcuți din rafturi niciodată nu trădează și nu mint

Jurnalistul a distribuit apoi imaginii, preluate de la televiziunea de stat, în care antreprenori încătușați cu mâinile la spate își cer scuze pentru „creșterea intențională a prețurilor pe 7 octombrie”.

Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat pe 6 octombrie că interzice prin decret creșterea prețurilor ca răspuns la inflația „exorbitantă” din întreaga economie.

"De astăzi, orice creștere de preț este interzisă. Interzisă!", declara atunci Lukașenko, citat de agenția de știri Belta, într-o întâlnire a miniștrilor guvernamentali.

„Începe astăzi - nu de mâine, ci de astăzi, astfel încât prețurile să nu poată fi umflate în cursul zilei de astăzi”, a spus Lukașenko.

Lukașenko mai preciza atunci că nerespectarea decretului va atrage „arestarea imediată și inculparea” celor vinovați.

viewscnt
Afla mai multe despre
belarus
inflatie