În urma scandalului, doi miniștri au fost demiși, respectiv cel al Justiției și cel al Energiei.
Este cel mai mare scandal de corupție de la începerea invaziei ruse din februarie 2022, pionul principal fiind Timur Mindici, prieten și fost partener de afaceri al președintelui Zelenski.
Autoritățile ucrainene au efectuat zeci de percheziții în apartamente de lux din Kiev, inclusiv la unul cu o toaletă aurită, publicând imagini cu sacoșe pline de bani și înregistrări audio cu oficiali discutând scheme de spălare de bani.
Este cel mai mare scandal de corupție din mandatul președintelui Volodimir Zelenski.
Dezvăluirile vin într-un moment critic al războiului și au alimentat indignarea publică față de acuzațiile privind mita luată din contractele pentru protejarea infrastructurii energetice de atacurile rusești.
Investigația, derulată de Biroul Național Anticorupție (NABU) și procurorii specializați Sapo, a scos la iveală o rețea prin care furnizorii companiei energetice Energoatom ar fi fost obligați să plătească între 10% și 15% din valoarea contractelor. Anchetatorii spun că aproximativ 100 de milioane de dolari ar fi trecut prin biroul omului de afaceri Timur Mindici, prieten și fost partener de afaceri al lui Zelenski, asupra căruia președintele a impus sancțiuni.
Mindici a fugit din țară cu câteva ore înainte de declanșarea perchezițiilor.
Peste 70 de percheziții și cinci arestări au fost efectuate, iar ancheta s-a bazat pe 1.000+ de ore de interceptări.
„Saci de bani și o toaletă de aur: criza corupției devorează guvernul lui Zelenski”, titrează Financial Times într-un amplu articol dedicat imensului scandal de corupție în care este implicat liderul de la Kiev.
Opulentele apartamente din Kiev ale apropiaților lui Volodimir Zelenski sunt dotate inclusiv cu o toaletă din aur. Fotografii cu saci plini de bancnote și casete audio care surprind oficiali discutând despre strategii de spălare a banilor au provocat vâlvă la Kiev, dar și în presa internațională.
Ancheta susține că cercul de apropiați ai președintelui a jefuit țara în plin război, așa cum titra site-ul Ukrainska Pravda. În final, Zelenski a cerut demisiile ministrului de Justiție, Gherman Galușcenko și ministrului Energiei, Svitlana Hrynciuk, ambii fiind înlăturați din Consiliul Național de Securitate.
În egală măsură, liderul de la Kiev a impus sancțiuni asupra lui Timur Mindich, prieten și fost partener de afaceri, inculpat în acest caz.
Procurorii au acuzat că Mindich a fost “co-organizatorul” schemei de corupție devoalate de anchetă. Mai mult, în jur de 100 milioane de dolari sub formă de fonduri ilicite au trecut prin biroul său. Practic, aici se spălau fondurile obținute prin metode criminale, arăta Biroul Național Anti-Corupție al Ucrainei (Nabu).
Perchezițiile s-au desfășurat în Kiev, în apartamentul cu toaleta de aur de pe str. Konovaltsev 15 și în birourile grupului Mindich. Dosarul arată o fraudă de 95 milioane dolari la Energoatom, plus deturnarea fondurilor pentru construcția liniilor defensive și licitațiile de drone.
La începutul săptămânii, Nabu anunța că a efectuat peste 70 de descinderi și a arestat 5 persoane cu ajutorul Oficiului Procuraturii Speciale Anti-Corupție, care expun corupția endemică din sectorul energiei.
Potrivit anchetatorilor, mai mulți oficiali și oameni de afaceri au conspirat pentru a forța furnizorii Energoatom, compania de energie nucleară, să achite între 10 și 15% din valoarea fiecărui contract.
Concluziile investigației au declanșat un val de furie în Ucraina.
“Acum Zelenski se ține la distanță de oamenii implicați în acest caz, și încearcă în special să evite să fie asociat cu Mindich,” spune Volodymyr Fesenko, un specialist în științe politice din Kiev.
Informat din timp, Mindich a părăsit țara cu câteva ore înainte de prezentarea anchetei. Cu doar 3 ore înainte de descindere, Mindich a fugit cu un avion privat. Ultima locație confirmată este Viena.















