Circa 1,1 milioane de bulgari cu venituri brute sub 652 de euro vor primi 20 de euro pe lună sub formă de ajutor de stat începând de joi, pentru a compensa creșterea prețurilor la combustibili din cauza conflictului declanșat de atacurile SUA și Israelului asupra Iranului și de închiderea Strâmtorii Ormuz de către autoritățile de la Teheran, informează EFE.
Măsura a fost anunțată după ce prețul de vânzare la pompă al motorinei s-a menținut peste pragul de 1,60 euro pe litru timp de trei zile consecutive, a anunțat guvernul bulgar.
De această măsură vor beneficia cei care nu depășesc acest prag de venit și dețin sau au în leasing un vehicul, scrie Agerpres.
În plus, Ministerul Finanțelor a anunțat că revizuiește marjele de profit ale benzinăriilor pentru a preveni ''comportamente speculative''.
Guvernul de la Sofia a anunțat încă de la jumătatea lunii martie că va lua măsuri în cazul unei creșteri a prețurilor și a indicat că în zilele următoare va aproba și ajutoare pentru companii.















