Secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin a decarat marți că Statele Unite vor impune ”în curând” sancțiuni suplimentare Rusiei, relatează AFP.
”În viitorul apropiat, vom adopta sancțiuni suplimentare”, a declarat în fața membrilor unei comisii din cadrul Senatului secretarul Finanțelor al lui Donald Trump, scrie News.ro.

”Asta se va întâmpla în câteva săptămâni, poate o lună, vreau să fiu prudent în acest angajament”, a subliniat Mnuchin .
Secretarul Trezoreriei face aceste declarații în contextul în care administrația Trump a publicat o listă cu oficiali și oameni de afaceri ruși susceptibili să fie sancționați.
Însă Washingtonul nu a luat, pentru moment, vreo măsură în vederea impunerii unor noi sancțiuni Moscovei.