Rusia va livra Turciei un al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400

Rusia va livra Turciei un al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400
scris 17 aug 2022

Rusia și Turcia au semnat un contract pentru livrarea unui al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400, potrivit șefului serviciului rus de cooperare militară, citat de agenția de presă de stat TASS. Un oficial turc, citat de Reuters, a afirmat însă că achiziția era inclusă în acordul inițial.

Oficialul turc a spus marți că contractul inițial pe care Turcia l-a semnat cu Rusia pentru achiziționarea de sisteme S-400 includea două loturi, el adăugând că nu există noi acorduri, în urma informațiilor despre un acord pentru vânzarea unui al doilea lot, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Muncitorii moldoveni pleacă rapid din Rusia CITEȘTE ȘI Muncitorii moldoveni pleacă rapid din Rusia

”Achiziția unui al doilea lot era inclusă în planul inițial și în contractul aferent”, a spus oficialul turc al apărării.

”Procesul este în desfășurare și nu există noi acorduri”, a adăugat oficialul.

Achiziția inițială a sistemului rus S-400 de către Turcia, care este membră a NATO, în 2020, a nemulțumit Statele Unite, care au impus sancțiuni unor oficiali turci din sectorul apărării, ca măsură de retorsiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
rusia
s-400