Premierul sloven declanșează un scandal uriaș în UE, după ce a spus despre unii europarlamentari că sunt „marionetele lui Soros”

Premierul sloven declanșează un scandal uriaș în UE, după ce a spus despre unii europarlamentari că sunt „marionetele lui Soros”
scris 15 oct 2021

Premierul sloven Janez Jansa, a cărui țară se află la președinția Consiliului Uniunii Europene, a stârnit un scandal cu ecouri până la cel mai înalt nivel european, după ce a distribuit o poză pe Twitter în care miliardarul american George Soros apare alături de mai mulți europarlamentari. Fotografia era însoțită de un comentariu în care Janez Jansa îi numea pe acești eurodeputați „marionetele Soros în Parlamentul UE”.

Postarea, care invocă o teorie a conspirației, a fost făcută în condițiile în care membri ai Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European se aflau în Slovenia pentru a evalua situația statului de drept și libertatea mass-media. Tot pe Twitter, Jansa i-a acuzat pe europarlamentari că sunt părtinitori și întreabă cât de des au făcut aceștia vizite unui cancelar german, unui prim-ministru olandez sau unui președinte francez, arată Digi 24.

Urmărește-ne și pe Google News
JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

În fotografia publicată de premierul sloven Jansa, George Soros - o figură detestată de teoreticienii conspirației de extremă dreapta și de antisemiții europeni - apărea alături de mai mulți europarlamentari. Printre ei se afla și Hans van Baalen, membru al partidului VVD al premierului olandez Mark Rutte, care a murit în luna aprilie la vârsta de 60 de ani.

Premierul olandez Mark Rutte a reacționat imediat și a taxat postarea ca fiind de „prost gust”. Mai mult, l-a convocat pe ambasadorul Sloveniei la Haga, scrie AFP, preluată de Agerpres.

„Tweet-ul de prost gust al lui Janez Jansa despre europarlamentari îl condamn în termenii cei mai fermi”, a scris pe Twitter Mark Rutte. „Guvernul tocmai i-a transmis acest sentiment și ambasadorului sloven la Haga”, a adăugat premierul olandez.

În dispută a intervenit și președintele Parlamentului European, David Sassoli, care de asemenea a admonestat în termeni duri atitudinea prim-ministrului sloven.

„Atacurile asupra membrilor acestei instituții sunt și atacuri asupra cetățenilor europeni”, a scris Sassoli pe Twitter. „Îi cerem urgent lui (Jansa) să înceteze provocările la adresa membrilor (Parlamentului European)”, a adăugat președintele PE. „O colaborare constructivă cu președinția rotativă a Consiliului se poate baza numai pe încredere reciprocă și respect”, a mai scris David Sassoli.

Disputa este cu atât mai sensibilă cu cât Slovenia deține, în prezent, președinția semestrială a Consiliului UE.

Postarea lui Janez Jansa cu Soros pare să fi fost ștearsă în cursul serii de joi. Cu toate acestea, prim-ministrul Sloveniei a postat o serie de tweet-uri adresate omologului său olandez, referindu-se la asasinarea în iulie, la Amsterdam, a jurnalistului de investigații Peter R. De Vries. „Ei bine, Mark, nu-ți pierde timpul cu ambasadorii și cu libertatea presei în Slovenia. Cu Sophie in 't Veld, protejați-vă jurnaliștii de crimele din stradă”, a scris Jansa. 

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

Premierul Janez Jansa este acuzat de mai mult timp că a făcut presiuni asupra mass-media independente din Slovenia. O delegație a Parlamentului European, din care face parte și olandeza Sophie in 't Veld, s-a deplasat în Slovenia pentru a discuta despre îngrijorările legate de libertatea presei și de statul de drept.

În luna martie a avut loc un alt scandal în Parlamentul European, după ce premierul Jansa a cerut la o audiere asupra situației mass-media din Slovenia să i se permită să prezinte o înregistrare video proprie. Solicitarea i-a fost respinsă și Janez Jansa a părăsit transmisia online fără să își ia rămas bun.

De la preluarea, la 1 iulie, a președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene de către Slovenia, premierul Janez Jansa a iritat și contrariat de mai multe ori partenerii europeni cu declarațiile sale.

viewscnt
Afla mai multe despre
janez jansa
slovenia
george soros