Sezonul turistic în Grecia va începe oficial pe 14 mai, însă turiștii români și cei din UE vor putea veni încă de la mijlocul lunii aprilie și vor putea petrece Paștele în această țară, a declarat ministrul grec al Turismului, Charis Theocharis, aflat în vizită la București.
"România este prima țară pe care o vizităm după finalizarea planului de deschidere a sezonului. Avem un plan integrat și vrem să arătăm că se poate face turism și în condiții de pandemie, iar turiștii să aibă o experiență frumoasă și să fie în siguranță, ei și ceilalți", a spus ministrul grec.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
El a arătat că, pentru a intra în Grecia, turiștii trebuie să îndeplinească una dintre cele trei condiții: fie să prezinte un test negativ, fie dovada vaccinării, fie să fi trecut prin boală și să prezinte un test de anticorpi, scrie Agerpres.
De asemenea, turiștii pot fi testați aleatoriu la graniță cu teste rapide, iar cei testați pozitiv vor sta în carantină într-un hotel din Grecia, costurile de cazare fiind acoperite de partea greacă.
CITEȘTE ȘI Soluția Vodafone Smart Protect contribuie la securitatea afacerilor în lumea digitală, asigurând protecția dispozitivelor fixe și mobile împotriva amenințărilor ciberneticeLa fel ca anul trecut, copiii sub 10 ani nu necesită testare.