''Și noi știm să tăiem pâinea în două'', a ironizat președintele belarus Aleksandr Lukașenko plecarea grupului american de fast food McDonald's din țara sa, unde va fi înlocuit de o marcă rusească, relatează AFP.
Începând de pe 22 noiembrie, fast food-urile McDonald's din Belarus vor opera sub numele Vkusno i Tocika, lanțul rusesc care a preluat restaurantele grupului american în Rusia. Nicio explicație nu a fost furnizată, scrie Agerpres.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
"Mulțumesc lui Dumnezeu că pleacă", a reacționat Aleksandr Lukașenko, în cadrul unei întâlniri cu angajați din sectorul agroalimentar. "Trebuie să facem noi înșine ceea ce făcea anterior McDonald's", a spus el.
"Și noi știm să tăiem pâinea în două și să punem înăuntru o bucată de carne, cartofi prăjiți și salată", a spus președintele belarus.
Franciza KSB Victory Restaurants, care operează restaurantele McDonald's în Belarus, a anunțat pe 11 noiembrie că acestea își vor schimba în curând numele în Vkusno i Tocika, ca în Rusia.
Primele restaurante ale acestei mărci și-au deschis porțile în Rusia pe 12 iunie, înlocuind McDonald's, care a părăsit țara drept reacție la ofensiva Rusiei asupra Ucrainei declanșată pe 24 februarie.

Zeci de alte mărci occidentale au procedat la fel, precum Coca-Cola sau H&M și Ikea.
Belarus este singurul aliat al Rusiei în acest conflict, punându-și teritoriul la dispoziția armatei ruse pentru a lansa un atac, în cele din urmă eșuat, asupra Kievului, capitala Ucrainei.