Înarmarea Ucrainei, o oportunitate de afaceri pentru industria de armament din Europa de Est

Înarmarea Ucrainei, o oportunitate de afaceri pentru industria de armament din Europa de Est
scris 24 nov 2022

Industria de armament din Europa de Est a început să producă arme, obuze de artilerie și alte echipamente militare într-un ritm fără precedent după Războiul Rece, pe măsură ce guvernele din regiune sunt în fruntea eforturilor de sprijinire a Ucrainei în lupta sa cu Rusia, transmite Reuters.

Aliații au început să aprovizioneze Ucraina cu arme și echipamente militare după invazia declanșată de Rusia la 24 februarie, iar pe parcursul acestui proces și-au epuizat propriile lor stocuri. Potrivit unei analize realizate de Institutul pentru economie mondială de la Kiel, în primele zece luni ale acestui an SUA și Marea Britanie au acordat cele mai mari ajutoare militare directe Ucrainei, în timp ce Polonia se plasează pe locul al treilea iar Cehia pe locul nouă, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
DOCUMENT CSAT a declarat 10 proiecte ale Hidroelectrica drept vitale pentru securitatea națională. Scutire de la evaluarea de mediu și de la interdicția de reducere a fondului forestier CITEȘTE ȘI DOCUMENT CSAT a declarat 10 proiecte ale Hidroelectrica drept vitale pentru securitatea națională. Scutire de la evaluarea de mediu și de la interdicția de reducere a fondului forestier

Îngrijorate încă de Rusia, unele țări foste membre ale Pactului de la Varșovia consideră că sprijinirea Ucrainei este un subiect care ține de securitatea regională. Cu toate acestea, oficialii guvernamentali, reprezentanții companiilor de armament și analiștii intervievați de Reuters au subliniat faptul că războiul din Ucraina reprezintă și o nouă oportunitate pentru industria de apărare din regiune.

"Ținând cont de realitățile războiului din Ucraina, precum și de atitudinea vizibilă în multe țări privind creșterea bugetelor pentru apărare, există o șansă reală de a intra pe noi piețe și a ne majora veniturile din exporturi în următorii ani", a declarat Sebastian Chwalek, directorul general al holdingului de stat polonez PGZ, care controlează peste 50 de companii care produc arme și muniție. Acest holding intenționează să investească până la opt miliarde de zloți (1,8 miliarde de dolari) în următorul deceniu, mai mult decât dublu față de ținta pe care o avea în vedere înainte de război, a spus Chwalek. Potrivit acestuia, investițiile vor include noi facilități de producție amplasate mai departe de granița Poloniei cu Belarus, din motive de securitate.

Și alți producători de armament au început să își majoreze capacitățile de producție și se grăbesc să angajeze muncitori, au declarat pentru Reuters reprezentanți ai unor companii și oficiali guvernamentali din Polonia, Slovacia și Cehia.

Sebastian Chwalek a dezvăluit că PGZ urmează să producă anul viitor 1.000 de sisteme portabile de rachete antiaeriene Piorun, și nu toate sunt destinate Ucrainei, comparativ cu 600 de sisteme în 2022 și 300 până la 350 de sisteme în anii precedenți. În aceste condiții, PGZ, care a livrat de asemenea Ucrainei sisteme de artilerie, obuziere, veste antiglonț, arme și muniție, ar urma să își depășească în 2022 obiectivul privind o cifră de afaceri de 6,8 miliarde zloți, care a fost stabilit înainte de izbucnirea războiului.

Industria de armament din Europa de Est datează din secolul 19 când cehul Emil Skoda a început să producă arme pentru imperiul austro-ungar. În perioada comunistă, uzine uriașe din Cehoslovacia, al doilea mare producător de arme din Pactul de la Varșovia, Polonia și alte țări din regiune au produs arme pentru conflictele din perioada Războiului Rece alimentate de Moscova în întreaga lume.

"Cehia era un mare exportator de armament și avem personalul, baza materială și liniile de producție necesare pentru a ne majora capacitățile", a declarat ambasadorul Cehiei la NATO, Jakub Landovsky. "Aceasta este o șansă uriașă pentru cehi să producă mai mult din ceea ce este nevoie, după ce vom dona ucrainenilor stocurile din perioada sovietică. Astfel putem demonstra și altor țări că suntem un partener de încredere în industria de apărare", a adăugat Jakub Landovsky.

"Țările din Europa de Est sprijină în mod substanțial Ucraina. În același timp, este o oportunitate pentru ele să își extindă industria lor de apărare", a apreciat Christoph Trebesch, profesor la Institutul pentru economie mondială de la Kiel.

Ucraina a primit arme și echipamente în valoare de aproape 50 de miliarde de coroane (2,1 miliarde de dolari) din partea companiilor din Cehia, iar aproximativ 95% din acestea au fost livrări comerciale, a declarat pentru Reuters adjunctul ministrului ceh al Apărării, Tomas Kopecny. Potrivit acestuia, în acest an exporturile de armament ale Cehiei vor fi cele mai mari de după 1989, iar multe companii din sector au făcut angajări și au majorat capacitățile de producție.

"Pentru industria de apărare din Cehia, conflictul din Ucraina și sprijinul oferit au dat în mod clar un impuls nemaivăzut în ultimii 30 de ani", a spus Tomas Kopecny. 

viewscnt
Afla mai multe despre
arme
ucraina