Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru „furtul miliardului”

Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru „furtul miliardului”
scris 14 apr 2023

Curtea de Apel Chișinău a dat verdictul în dosarul „Frauda Bancară” în care este vizat oligarhul Ilan Șor. Deputatul prorus, care a fugit din țară și este dat în urmărire internațională, a fost condamnat la 15 ani de închisoare - pedeapsă dublă față de cea pronunțată în primă instanță - și, totodată, i s-a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Evenimentul a provocat în Republica Moldova un val de reacții în mediul online.

Majoritatea cetățenilor au salutat hotărârea justiției, considerând că aceasta face dreptate societății moldovenești. Cu toate acestea, au fost și din cei care au reacționat mai puțin pozitiv, și nu din cauza veridictului, ci pentru că justiției „nu i s-a atribuit niciun merit” pentru tragerea la răspundere a liderului Partidului „ȘOR”, relatează NewsMaker.

Urmărește-ne și pe Google News
Potrivit unui document al CIA, Ungaria consideră că SUA se numără printre primii trei adversari ai săi CITEȘTE ȘI Potrivit unui document al CIA, Ungaria consideră că SUA se numără printre primii trei adversari ai săi

Sustragerea, între 2014 și 2015, de la trei dintre cele mai mari bănci Republica Moldova a unui miliard de lei s-a făcut printr-o schemă complicată și prin complicități ale puterii. Valoarea banilor pierduți s-a ridicat la acel moment la echivalentul unei optimi din producția națională anuală. Moldova i-a încarcerat deja pe fostul premier Vlad Filat și pe omul de afaceri Veaceslav Platon în legătură cu scandalul, în care banii au fost sifonați ani de zile peste hotare prin împrumuturi dubioase, schimburi de active și tranzacții cu acționari, scrie News.ro.

Ilan Șor a fost asociat cu cel considerat „creierul” acestui furt, Vlad Plahotniuc, care a exercitat o influență politică și financiară uriașă în calitate de lider al Partidului Democrat. În 2020, procurorii moldoveni l-au acuzat pe Plahotniuc de constituire a unui grup infracțional organizat, extorcare și fraudă în legătură cu furtul. Plahotniuc, ai cărui avocați neagă că ar fi fost implicat, a fugit, ca și Ilan Șor, din țară.

Președinta Maia Sandu, aleasă în 2020 pe baza promisiunii de a eradica corupția, a declarat că sentința de joi este vitală ca demonstrație publică a faptului că se face dreptate. „Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetățeni - ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar așa justiția își poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoții și fac dreptate” - a scris Maia Sandu pe Facebook.

„Sistemul de justiție a triumfat în sfârșit în țara noastră”, a scris și Olesea Stamate, parlamentar din partidul de guvernământ PAS.

Fostul premier Natalia Gavrilița, în prezent vicepreședinte al PAS, a declarat că decizia instaței de judecată în privința lui Ilan Șor aduce multă dreptate în societate. „Am obținut finalitate în cauza fugarului Ilan Șor, care nu doar a sărăcit oamenii, dar care continuă să utilizeze banii furați pentru a pune la bătaie viitorul european al copiilor noștri. Decizia Curții de Apel Chișinău, prin care Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare și la restituirea a 5,3 miliarde de lei, aduce mai multă dreptate în societatea noastră. Este meritul tuturor cetățenilor care au rezistat în perioada statului capturat, au luptat pentru schimbare, și au avut încredere că binele va prevala. Reforma justiției este un proces lent, dar este singura cale spre dreptate și prosperitate”, a spus Gavrilița.

REACȚIA LUI ILAN ȘOR

Ilan Șor, al cărui partid deține șase din cele 101 locuri din legislativul moldovean, a respins sentința de joi ca fiind ilegală. „Această hotărâre nu mă deranjează câtuși de puțin și nu o voi respecta”, a scris Șor pe Facebook. „Ea va fi anulată la două zile după ce actualul regim va fi înlocuit”, a profețit deputatul.

„Prin sentința de astăzi, guvernarea s-a răzbunat pentru mișcarea protestatară, pentru faptul că eu și echipa mea luptăm pentru un trai decent pentru cetățeni”, a menționat el.

REACȚIA SOCIETĂȚII CIVILE

Și societatea civilă a salutat decizia. Coordonatoarea de programe a centrului de informație Genderdoc-M, Angelica Frolov, a comentat sentința în privința lui Ilan Șor printr-o glumă: „În sfârșit Ilan a dat și la popor ceea ce a furat”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.

Activista Anneta Dabija a salutat, la rândul ei, condamnarea liderului Partidului „ȘOR”. Totodată, aceasta a venit și cu o întrebare: „15 ani. Minunat. Ceva vreodată se va întâmpla și cu vreunul din cazurile de construcții ilegale și schemele cu terenuri din Chișinău pe care le-au făcut Șor&Co?”, s-a întrebat aceasta.

Alexandr Slusari, directorul organizației Asociația Forța Fermierilor, a mărturisit că este zi de sărbătoare pentru el. „Este o mare întârziere față de poporul Republicii Moldova. Consider că termenul de 15 ani tot este insuficient pentru Șor. Dar oricum a fost restabilită, fie tardiv și parțial, echitatea. Din păcate, aceasta condamnare nu rezolvă problema recuperării miliardelor furate de gruparea Plahotniuc-Șor-Andronache. Cu aceeași nerăbdare aștept condamnarea complicilor lui Șor, atât a oligarhului Plahotniuc cu prietenul lui Andronache, cât și a grupului foștilor demnitari de stat, care a pavat drumul pentru acest jaf. Cu toate rezervele și dezamăgirile, azi țara are motiv de bucurie”, a scris a acesta pe Facebook.

Fostul procuror general, Corneliu Gurin, și-a exprimat speranța că măcar cu această ocazie va fi apreciată munca procurorilor. „Recunosc că azi este sărbătoare pentru mine”, a spus el. În același timp, judecătoarea Victoria Sanduța s-a arătat nemulțumită că multe persoane și-au asumat meritele pentru condamnarea lui Șor, în timp ce aportul sistemului judiciar a fost trecut cu vederea.

CAZUL ȘOR

Instanța de judecată l-a găsit vinovat pe Ilan Șor de escrocherie și spălare de bani. Astfel, acesta a fost condamnat în apel la 15 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Potrivit deciziei, deputatul fugar urmează să restituie statului peste 5,3 miliarde de lei. Totodată, acesta este privat de dreptul de a ocupa funcții în sistemul bancar pentru o perioadă de 5 ani. Termenul de închisoare se va calcula din momentul reținerii, cu includerea perioadei aflării în arest.

Condamnatul poate contesta decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție.

În primă instanță, Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani de închisoare, încă în 2017, pentru rolul jucat în „furtul miliardului” din sistemul bancar moldovenesc, dar procesul în apel a trenat, după ce sentința a fost atacată. În februarie 2018, dosarul de condamnare a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. De atunci au fost convocate zeci de ședințe de judecată, majoritatea dintre ele fiind amânate pe diverse motive.

Liderul Partidului „ȘOR” - partid prorus, considerat principalul organizator al protestelor antiguvernamentale de la Chișinău - a fost dat în căutare internațională la 30 iulie 2019.

Ilan Șor, care ar fi părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a ieșit de la guvernare, a acuzat că justiția este controlată de noua guvernare și că este supus unor „fărădelegi cinice”. Fostul primar de Orhei a mai spus că a fost nevoit să fugă - cel mai probabil, el este în Israel - din cauza amenințărilor la care ar fi fost supus atât el, cât și familia și echipa lui.

La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații i-au ridicat lui Ilan Șor imunitatea parlamentară.

În data de 26 octombrie 2022, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a anunțat sancțiuni față de 21 de persoane și entități cu legături în Republica Moldova. Pe lista de sancțiuni denumită „Global Magnitsky Act” pentru acte grave de corupție figurează, între alții, Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și Sara Șor.

Ulterior, la 9 decembrie, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fost incluși și pe lista sancțiunilor Guvernului Marii Britanii. Potrivit deciziei autorităților de la Londra, toate bunurile deținute de Plahotniuc sau Șor în Marea Britanie sau în oricare dintre teritoriile de peste mări ale Regatului Unit, cum ar fi Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi înghețate. Cetățenilor britanici li se va interzice orice tranzacție economică cu oricare dintre persoanele sancționate, cărora li se va interzice de acum înainte intrarea în Regatul Unit.

viewscnt
Afla mai multe despre
ilan șor
furt