Grecia și Macedonia au ajuns la un acord în ceea ce privește numele fostei republici iugoslave

Grecia și Macedonia au ajuns la un acord în ceea ce privește numele fostei republici iugoslave
scris 13 iun 2018

Grecia și Macedonia au ajuns la un acord istoric pentru a rezolva o dispută privind numele fostei republici iugoslave, scrie Reuters.

„Am ajuns la un acord”, a afirmat prim-ministrul grec Alexis Tsipras, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

„Sunt fericit pentru că avem o înțelegere bună care acoperă toate precondițiile Greciei”, a declarat președintele grec Prokopis Pavlopoulos.

Jaguar Land Rover mută producția SUV-ului Discovery la noua fabrică de 1,4 miliarde euro din Slovacia CITEȘTE ȘI Jaguar Land Rover mută producția SUV-ului Discovery la noua fabrică de 1,4 miliarde euro din Slovacia

Sursele diplomatice au declarat că unul dintre numele discutate ar putea fi „Macedonia de Nord” sau „Nova Macedonia”.

Disputa privind numele „Macedonia” durează de mai multe decenii, totul începând în 1991 atunci când Macedonia s-a rupt de Iugoslavia și și-a declarat independența sub numele de Republica Macedonia.

Grecia susține că nu poate folosi acest nume, deoarece există o regiune în nordul țării cu același nume.

Disputa a afectat procedurile de aderare ale Macedoniei la Uniunea Europeană și NATO.

Grecia și Macedonia doreau să ajungă la un acord înaintea unui summit al UE din iunie, deși orice înțelegere ar trebui aprobată prin referendum în Macedonia și de către parlamentele ambelor țări.

Acordul va fi supus unui vot în parlamentul Greciei doar dacă Macedonia își va respecta angajamentul, a declarat Tsipras.

În cadrul acordului, Macedonia va purta oficial numele de Severna Makedonija (Republica Macedonia de Nord).

Limba oficială va fi macedoneană iar cetățenii vor fi cunoscuți ca macedoneni.

Noul nume va fi folosit atât pe plan internațional cât și bilateral, astfel că și țările care recunosc numele Macedonia vor trebuie să adopte noua denumire de Macedonia de Nord.

viewscnt
Afla mai multe despre
grecia
macedonia