Gazprom a refuzat la licitațiile de marți să rezerve capacitate suplimentară pentru a livra Europei o cantitate mai mare de gaze naturale, ceea ce ar fi atenuat creșterea prețurilor, pe o piață îngrijorată de intențiile Moscovei, transmite Reuters.
Kremlinul a dat asigurări că Rusia își menține angajamentul de a începe să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale Europei, după ce va umple depozitele interne, în linie cu indicațiile de săptămâna trecută ale președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Dar Gazprom nu a rezervat capacitate suplimentară pentru tranzitarea gazelor via Ucraina și Polonia către Europa pentru perioada ianuarie-septembrie 2022, un semn că nu intenționează să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale, cel puțin prin cele două rute, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI Construirea unui site web - trei pași pentru un start bunGazprom nu a răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informația.
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Prețul de referință la gazele naturale în Europa a crescut luni cu 15%, la 74,35 euro pentru un Megawatt oră, după ce vineri înregistraseră un declin de 16%, în urma cererii președintelui Rusiei, Vladimir Putin, adresată Gazprom, de a majora livrările de gaze spre Uniunea Europeană. În pofida scăderilor recente, cotațiile la gaze sunt totuși de trei ori mai mari comparativ cu nivelul la care erau în urmă cu șase luni.
Anterior, oficialii Gazprom declaraseră că o cantitate mai mare de gaze naturale ar putea veni prin controversatul gazoduct Nord Stream 2, care are o capacitate anuală de 55 miliarde metri cubi (bcm), după ce Germania își dă acordul.
"Probabil Gazprom se bazează că va primi în curând aprobarea pentru Nord Stream 2 și nu vrea să-și asume obligații suplimentare, după ce ruta de tranzit Ucraina și gazoductul Yamal-Europe vor fi probabil folosite ca rute de echilibrare după ce Nord Stream 2 devine operațional," a apreciat Dmitry Marinchenko, director în cadrul Fitch.
Sâmbătă, Gazprom a dat asigurări că îndeplinește deplin solicitările clienților săi din Europa, iar "fluctuațiile înregistrate la cererea de gaze rusești depind de necesitățile actuale ale cumpărătorilor".
CITEȘTE ȘI Cum atragi clienți prin intermediul platformelor de socializareCererea de gaze naturale a crescut pe măsură ce revenirea economiei din pandemie a condus la stocuri mai mici de gaze și la o competiție acerbă pentru livrări din partea cumpărătorilor asiatici. De exemplu, China vrea să cumpere cantități mai mai de gaze lichefiate, chiar dacă prețurile sunt la un nivel record, înaintea debutului sezonului de iarnă.