În cazul unui război nuclear, Rusia poate distruge țările NATO în doar o jumătate de oră. Acest lucru a fost anunțat de directorul general al Roskosmos, Dmitri Rogozin. El a menționat că un astfel de deznodământ nu poate fi admis, deoarece acest fapt va afecta starea Pământului.
”Într-un război nuclear, țările NATO pot fi distruse de noi într-o jumătate de oră, dar nu trebuie să admitem acest război, deoarece consecințele unui schimb de atacuri nucleare ar afecta starea Pământului nostru. Drept urmare, va trebui să învingem acest inamic mai puternic, din punct de vedere economic și militar, prin mijloace armate convenționale”, a scris Rogozin pe canalul său de Telegram.
Aleksei Zaițev, director adjunct al Departamentului Informații și Relații cu Presa din Ministerul rus de Externe, a declarat recent că Rusia nu va folosi arme nucleare în timpul operațiunii speciale militare în Ucraina, scrie Rador.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat începerea unei operațiuni speciale în Ucraina pe 24 februarie. Potrivit acestuia, obiectivele ei sunt demilitarizarea și denazificarea, precum și acordarea de asistență locuitorilor din Donbas.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a vorbit recent despre riscurile reale ale războiului nuclear. Potrivit acestuia, declarația celor ”cinci puteri nucleare” despre inadmisibilitatea acestui lucru reprezintă o poziție principială pentru Federația Rusă.