Bulgaria renunță la obiectivul de a adopta euro în 2024. Noua țintă

Bulgaria renunță la obiectivul de a adopta euro în 2024. Noua țintă
scris 17 feb 2023

Bulgaria renunță la data țintă - ianuarie 2024 - pentru adoptarea euro, a anunțat ministrul de Finanțe, Rossitsa Velkova, adăugând că țara ar putea adera la zona euro în 2025, transmite Reuters.

"Nu ne-am îndeplinit angajamentele pentru intrarea în zona euro și trebuie să îndeplinim criteriile privind inflația", le-a pus jurnaliștilor Velkova.

Urmărește-ne și pe Google News
Peste 32 km de pistă de biciclete, realizate în București. Proiectele, aflate în diferite stadii, totalizează aproximativ 60 de kilometri CITEȘTE ȘI Peste 32 km de pistă de biciclete, realizate în București. Proiectele, aflate în diferite stadii, totalizează aproximativ 60 de kilometri

Analiștii consideră că aderarea la zona euro ar ajuta Bulgaria, cel mai sărac stat membru al Uniunii Europene, ar atrage mai multe investiții străine și ar ajuta țara să obțină un rating suveran mai bun, ceea ce i-ar reduce costurile de finanțare a datoriilor. Țara vecină a decis în urmă cu mult timp să își ancoreze moneda națională de euro, scrie Agerpres.

Obiectivul Bulgariei era să adere la zona euro din 2024 dar țara se confruntă cu turbulențe politice, în aprilie fiind organizată a cincea rundă de alegeri din ultimii doi ani.

Velkova a explicat că Bulgaria nu îndeplinește criteriile privind inflația și nici nu a adoptat schimbările necesare în legislație.

"Nu ne-am îndeplinit angajamentele pe care le-am făcut când ne-am alăturat mecanismului ERM-2 (anticamera euro) și nu îndeplinim criteriile privind inflația", a declarat ministrul de Finanțe.

Dacă nu va exista claritate privind ținta de aderare la euro în următoarea jumătate de an, impactul asupra ratingurilor țării va fi unul negativ, a avertizat oficialul bulgar. Totuși, a adăugat Velkova, țara încă ar putea face eforturi să finalizeze adoptarea euro de la mijlocul anului viitor, dacă îndeplinește criteriile necesare.

Luna aceasta, agenția de evaluare financiară Moody's a confirmat la "Baa1" ratingul Bulgariei pe termen lung, în valută și monedă locală, cu perspectivă stabilă, și a apreciat că țara încă își poate îndeplini obiectivul de aderare la euro din 2024, iar scenariul principal indică faptul că acest proces va fi probabil întârziat cel puțin până în 2025.

Confirmarea ratingului Bulgariei vine pe fondul așteptărilor Moody's că actuala criză energetică din Europa nu va slăbi semnificativ situația fiscală și economică a țării, dar agenția avertizează asupra riscurilor la adresa eficacității Guvernului și a progreselor în domenii cheie din cauza perioadei prelungite de instabilitate politică.

Sprijinul față de profilul de creditare al Bulgariei rezultă din perspectiva adoptării euro, în pofida riscului întârzierii procesului dincolo de 2024, se arată în comunicatul Moody's.

Perspectiva stabilă reflectă așteptările Moody's privind fluctuații relativ reduse ale principalilor indicatori economici și fiscali ai țării, în următoarele 12-18 luni. De asemenea, reflectă echilibrul riscurilor între potențialele efecte negative asupra profilului de creditare, cauzate de situația politică din țară, și potențialele efecte pozitive ale eventualei adoptări a monedei unice.

Analiștii Moody's estimează că economia bulgară a înregistrat o creștere de 2,7% în 2022, urmată de o încetinire la 1,4% în 2023, în timp ce rata inflației ar urma să scadă la 6% la finalul lui 2023, de la 14,3% la sfârșitului anului trecut. Deficitul bugetar al Bulgariei ar urma să rămână stabil, la 3% din PIB în 2023 și 2024, în timp ce nivelul datoriei guvernamentale ar urma să crească ușor, la 23,8% din PIB și 24,7% din PIB la finalul lui 2023, și respectiv, la finalul lui 2024.

Agenția de evaluare financiară va revizui în creștere ratingul Bulgariei dacă se va înregistra o sporire a perspectivelor de creștere a economiei pe termen lung, în urma îmbunătățirii mediului instituțional și a infrastructurii, precum și în urma intrării țării la zona euro.

Agențiile de rating Standard & Poor's și Fitch, care acordă Bulgariei un calificativ de tip investment grade (-recomandat pentru investiții-n.r.) "BBB", au apreciat că aderarea la euro ar fi un element pozitiv pentru ratingul Bulgariei.

viewscnt
Afla mai multe despre
bulgaria
euro