Atacurile militare israeliene și americane asupra Iranului, precum și represaliile Teheranului, inclusiv perturbările traficului maritim în Strâmtoarea Hormuz – prin care trece aproximativ o cincime din rezervele mondiale de petrol – au determinat creșterea prețurilor petrolului, notează Reuters.
De asemenea, acestea au determinat guvernele să caute cu disperare o soluție, inclusiv prin utilizarea rezervelor strategice, scrie Hotnews.ro.
„Obiectivul este clar: vrem, pe de o parte, să ținem sub control inflația, să stabilizăm prețurile combustibililor și să asigurăm competitivitatea”, a declarat cancelarul Christian Stocker în cadrul unei conferințe de presă convocate de liderii celor trei partide de centru aflate la guvernare.
„Intervențiile (pe piață) sunt, desigur, o excepție, dar ne confruntăm în prezent cu o situație excepțională”, a adăugat el.
Austria va restitui consumatorilor veniturile fiscale suplimentare obținute din creșterea prețurilor la combustibili prin reducerea taxei pe benzină, începând cu o reducere de 5 cenți pe litru, au declarat liderii coaliției.
Legislația privind aceste măsuri necesită aprobarea parlamentului, preconizată până la 1 aprilie, iar acestea vor fi valabile până la sfârșitul anului, a declarat guvernul.
„Reducem taxele petroliere și introducem măsuri pentru a limita marjele de profit de-a lungul întregului lanț valoric. Aceste măsuri specifice vor reduce prețul motorinei și al benzinei cu aproximativ 10 eurocenți pe litru”, a declarat Stocker într-un comunicat.
Nu este clar deocamdată cum va funcționa plafonarea câștigurilor, dar ministrul de externe Beate Meinl-Reisinger a spus că aceasta se va aplica odată ce profiturile le vor depăși cu 50% pe cele „dinaintea crizei (din Iran)”.
Scumpirile din benzinării îngrijorează Guvernul României. Ministrul Finanțelor anunță că Executivul pregătește o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că analiza Ministerului Finanțelor privind prețurile la carburanți a fost transmisă la Guvern iar în următoarele zile ar putea fi luată o decizie de către Executiv.
"Într-adevăr, sunt creșteri spectaculoase. Ne îngrijorează situația. Mai ales în privința faptului că stocurile pe care le au producătorii și distribuitorii la dispoziție astăzi sunt stocuri achiziționate în trecut. Că atare, dacă îmi permiteți, toate agențiile și toate instituțiile care au în atribuții monitorizarea și controlul acestei situații într-un context de criză pe piața combustibilului trebuie să acționeze în acest sens. Ca atare, analiza noastră, analiza Ministerului Finanțelor a fost transmisă la Guvern sunt convins că în următoarele zile se va lua o decizie în această privință și partea acestei decizie suntem și noi, Ministerul Finanțelor", a explicat Nazare.
El a precizat că majorarea prețului a avut loc imediat după începerea războiului deși stocurile la dispoziție la acel moment nu au fost influențate de această decizie fiind achiziționate în trecut.
"Am văzut o creștere a prețului care s-a suprapus cu momentul inițierii războiului din Orientul Mijlociu. Imediat. E clar că stocurile la dispoziție la momentul începerii războiului nu au fost influențate de această decizie. Sunt stocuri achiziționate în trecut. Știu că premierul Ilie Bolojan a avut discuții cu companiile din domeniu. Știu că și Ministrul Energiei a fost foarte activ, a discutat cu companiile. Consiliul Concurenței, ANAF, ANPC trebuie să acționeze și cred că în următoarele zile, pe baza analizelor, se va lua o decizie în sensul monitorizării mult mai stricte a prețurilor", a spus Alexandru Nazare, întrebat de jurnaliști despre evoluția prețurilor la combustibili.
El a precizat că Ministerul de Finanțe nu a făcut doar o analiză, ci a acționat.
"Schema de ajutor de stat care era aferentă transportatorilor a fost updatată imediat. Am updatat-o astfel încât transportatorii să aibă o deducere la acciză de 0,85 de bani, astfel încât prețul mărit să nu fie transferat imediat și acest lucru s-ar fi întâmplat în cazul transportatorilor. Deci, Ministerul Finanțelor încă de săptămâna trecută a luat o decizie care e benefică în acest context. Pentru a continua, pentru a declara situația de criză în zona energiei, pentru monitorizarea prețurilor, pentru o monitorizare mult mai strictă a modului în care se comportă anumiți operatori economici, Guvernul trebuie să ia niște măsuri care sunt statuate în Ordonanța 84 din 2022", a declarat Alexandru Nazare.
Întrebat în ce măsură tensiunile politice afectează posibilitatea de a lua aceste măsuri, el a afirmat că 'trebuie să fim foarte atenți pentru că nu orice măsură pe care o luăm este o măsură care să aducă rezultate imediate, să se vadă imediat în preț sau să stabilizeze prețurile'.
Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, a scumpit în această noapte motorina și benzina cu 15, respectiv 10 bani/l, majorările consecutive de prețuri de la declanșarea războiului din Iran depășind în total pragul de un leu pe litru în cazul combustibilului diesel și 80 de bani în cazul benzinei, relevă datele analizate de Profit.ro.
















