Arestări în Grecia în ancheta privind fraude cu subvenții agricole europene

Douăzeci de persoane au fost arestate luni pe insula Creta în cadrul unei vaste anchete a autorităților grecești și europene cu privire la deturnarea a milioane de euro din subvenții agricole ale UE, a anunțat poliția greacă, transmit AFP și ANA.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Arestări în Grecia în ancheta privind fraude cu subvenții agricole europene

Operațiunea poliției se concentrează pe zonele Heraklion, Rethymnon și Lassithi.

Urmează România pe radarul unui mare lanț de magazine, după Grecia. Lululemon intră acum pe piața elenă CITEȘTE ȘI Urmează România pe radarul unui mare lanț de magazine, după Grecia. Lululemon intră acum pe piața elenă

Printre cei reținuți se află doi contabili și trei responsabili ai unor centre de gestionare a cererilor de subvenții agricole, scrie Agerpres.

Valoarea fraudei este estimată la 3 milioane de euro, conform poliției.

În octombrie 2025, zeci de persoane au fost arestate în toată țara sub suspiciunea de implicare în această vastă fraudă care afectează de un an Grecia.

Un mare număr de dosare litigioase se referă la Creta, cea mai mare insulă a Greciei, unde agricultura este, alături de turism, una din principalele activități economice.

Unsprezece deputați și-au văzut imunitatea ridicată în cadrul acestei anchete desfășurate în principal de parchetul european EPPO.

DECIZIE FOTO&VIDEO Parc „Donald J. Trump” în București în loc de \ CITEȘTE ȘI DECIZIE FOTO&VIDEO Parc „Donald J. Trump” în București în loc de "Maia Sandu"

EPPO anunțase anul trecut că anchetează cu privire la o fraudă 'masivă și sistematică' și 'activități de spălare de bani' în legătură cu acordarea de subvenții agricultorilor greci, cu un prejudiciu estimat la peste 19 milioane de euro, conform anchetei preliminare.

Scandalul a condus la demisia a trei miniștri și a câtorva miniștri adjuncți din guvernul conservator al lui Kyriakos

Laura Codruța Kovesi acuză Grecia că blochează anchetele EPPO printr-o lege care protejează parlamentarii vizați

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a reclamat Comisiei Europene că modificările legislației penale din Grecia, care prevăd o procedură specială pentru parlamentari, afectează activitatea și independența Parchetului European.

Totodată, acuză refuzul autorităților judiciare din Grecia de a reînnoi mandatele a trei procurori europeni delegați. Prevederile legislative adoptate săptămâna aceasta de Parlamentul grec blochează efectiv investigarea parlamentarilor de către procurorii europeni, mai ales când EPPO derulează o anchetă majoră privind implicarea politică într-un scandal uriaș de fraudă cu fonduri agricole.

ANUNȚ OMV Petrom. Serbia este principala țintă în Balcanii de Vest pentru energie electrică regenerabilă CITEȘTE ȘI ANUNȚ OMV Petrom. Serbia este principala țintă în Balcanii de Vest pentru energie electrică regenerabilă

”Procurorul-șef european a adresat o scrisoare Comisiei Europene, în conformitate cu considerentul 16 din Regulamentul (UE) 2020/2092 din 16 decembrie 2020 privind regimul general de condiționalitate pentru protecția bugetului Uniunii Europene (Regulamentul privind condiționalitatea), semnalând modificări legislative și decizii recente care afectează negativ funcționarea independentă și eficientă a Parchetului European (EPPO) în Grecia”, se arată într-un comunicat al EPPO.

Conform sursei citate, modificarea adoptată în grabă a Codului grec de procedură penală, care instituie o procedură specială pentru infracțiunile grave comise de membri ai Parlamentului, are un efect negativ asupra capacității EPPO de a investiga și urmări penal în mod eficient infracțiunile aflate în competența sa în Grecia.

”De asemenea, refuzul recent al Consiliului Judiciar Suprem elen de a recunoaște pe deplin efectele deciziei adoptate de Colegiul EPPO la 12 noiembrie 2025 privind reînnoirea pentru cinci ani a mandatului a trei procurori europeni delegați afectează negativ independența EPPO în Grecia. Prin urmare, procurorul-șef european a informat Comisia Europeană despre aceste evoluții, care ridică serioase îndoieli cu privire la respectarea de către autoritățile elene a obligației de cooperare loială prevăzute la articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE)”, notează documentul.

Scrisoarea lui Kovesi către Comisie vine după publicarea, la începutul acestei săptămâni, a corespondenței cu ministrul Justiției, Giorgos Floridis, în care procurorul-șef european avertizează că proiectul este „în mod clar incompatibil” cu normele care guvernează EPPO și cu legislația greacă.

Bucureștiul, în top 10 destinații ieftine din Europa CITEȘTE ȘI Bucureștiul, în top 10 destinații ieftine din Europa

Într-un amendament depus în Parlament, Guvernul grec stipulează că, în cazurile care implică fapte penale comise de membri ai Parlamentului, ancheta trebuie să fie desfășurată de un judecător special de instrucție, excluzând astfel efectiv procurorii europeni.

„În cazurile de fapte penale comise de membri ai Parlamentului, pentru urmărirea cărora a fost acordată autorizarea relevantă a Parlamentului […] în cazul infracțiunilor grave, ancheta preliminară trebuie să fie efectuată, indiferent de orice altă dispoziție generală sau specială, de către un judecător special de instrucție”, se arată în prevedere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite