VIDEO Incendiu violent pe insula spaniolă Gran Canaria

VIDEO Incendiu violent pe insula spaniolă Gran Canaria
scris 19 aug 2019

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Spania, conform căreia în Insula Gran Canaria au fost închise circulației rutiere 11 șosele locale întrucât au fost afectate de incendiul de proporții din zona centrală a insulei. Românii aflați în zona respectivă sunt sfătuiți să evite deplasările și să respecte întocmai indicațiile autorităților locale.

MAE informează că un incendiu de mari proporții afectează zona centrală a Insulei Gran Canaria din Arhipelagul Canarias Spania. Au fost afectate mai bine de 1.700 de hectare de teren. Din 20 de mici comunități urbane au fost evacuate aproximativ 4.000 de persoane, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Ospătar, ucis pentru că nu a pregătit mai repede sandviciul unui client CITEȘTE ȘI Ospătar, ucis pentru că nu a pregătit mai repede sandviciul unui client

Totodată, au fost afectate de incendiu și respectiv închise circulației rutiere 11 șosele locale, respectiv cele cu următoarele indicative: GC-220; GC-70; GC-21; GC-230; GC-400; GC-150; GC-600; GC-60; GC-15; GC-210; GC-710; GC-704 și GC-75.

Potrivit MAE, se recomandă cetățenilor români aflați în zona respectivă să evite deplasările și să respecte întocmai indicațiile autorităților locale.

Potrivit prognozelor, valul de căldură va continua luni, iar autoritățile avertizează că poate dura câteva zile până când incendiul va putea fi plasat sub control.

Flăcările au început să afecteze Parcul Natural Tamadaha, o importantă rezervație de arbori specifici Insulelor Canare.

viewscnt
Afla mai multe despre
gran canaria
incendiu