Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Capitalei în Piața Constituției, se va deschide duminică începând cu ora 10.00 și va putea fi vizitat până pe 26 decembrie.
"Atracția Târgului, roata panoramică uriașă, a fost deja montată, căsuțele pentru meșteri, artizani și pentru bucătarii de mâncare tradițională sunt frumos decorate cu crenguțe de brad, iar scena și patinoarul sunt aproape gata. Căsuțele din turtă dulce, soldățeii și renii cu siguranță îi vor încânta pe copii. Pentru cei mari, iubitori ai fotbalului, vom avea un ecran uriaș pe care vor fi transmise meciurile din Campionatul Mondial, interviuri la vestiare sau scene de culise care nu se văd la televizor", anunță primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, într-o postare pe Facebook.
Evenimentul este deschis publicului de luni până vineri, în intervalul orar 12.00-23.00, iar sâmbăta și duminica în intervalul 10.00-23.00. Intrarea este liberă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Târgul va avea mai multe zone tematice.