Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol va fi extins

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol va fi extins
scris 17 dec 2024

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol va fi extins, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern pus în consultare publică de Ministerul Sănătății.

Valoarea totală a investițiilor cu tot cu TVA va fi 296.898 mii lei, iar durata de execuție 36 de luni, arată G4Media.ro.

FOTO Prima aeronavă Airbus A220-300 din flota AnimaWings a ajuns în România. Este singura aeronavă de acest fel din România CITEȘTE ȘI FOTO Prima aeronavă Airbus A220-300 din flota AnimaWings a ajuns în România. Este singura aeronavă de acest fel din România
Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit sursei citate, finanțarea obiectivului de investiții se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Potrivit Notei de fundamentare, în urma realizării proiectului se va majora considerabil numărul pacienților care vor beneficia de tratamente de recuperare moderne.

Noul ansamblu va cuprinde un bazin de tratament cu apă sărată și cu platformă liftantă pentru persoane cu dizabilități (în care se găsesc biciclete subacvatice, steppere, benzi de mers subacvatic realizate integral din polimeri ce nu corodează), un bazin cu apă dulce (echipat cu coridor de mers, jeturi ascendente, jeturi pentru zona lombară poziția așezat, paturi imersate de hidromasaj, masaj cervical-gat de lebada, jet laminat), cabinete de tratamente cu nămol în căzi, cabinete pentru împachetări cu nămol, cabinete pentru hidroterapie, cabinete pentru tratamente uscate, saună uscată și umedă, 6 cabinete medicale și un cabinet medical de urgență.

viewscnt
Afla mai multe despre
techirghiol
sanatoriu