Orașul Vișeu de Sus din județul Maramureș, atestat ca stațiune turistică de interes local în anul 2009, primește noul statut de stațiune turistică de interes național. Alte 17 localități primesc statut de stațiuni de interes local.
”Orașul Vișeu de Sus din județul Maramureș, atestat ca stațiune turistică de interes local în anul 2009, primește noul statut de stațiune turistică de interes național, îndeplinind criteriile minime obligatorii. Acesta face parte dintr-o zonă turistică cu valoare consacrată la nivel de țară, care se remarcă printr-ul mediu natural variat, deosebit de atractiv și o zestre culturală arhaică, cu vechime milenară. Aceste atribute au făcut ca zona să fie permanent în atenția turiștilor atât români, cât și străini”, informează ministerul.
Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local și pentru modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice, scrie News.ro.
„Felicitări tuturor comunităților care au devenit astăzi stațiuni turistice! În perspectivă, acestea pot opta pentru înființarea unei Organizații de Management al Destinației, dezvoltată la nivel local, pentru care se impune, printre criteriile minime obligatorii, deținerea acestui statut sau existența a cel puțin 100 de locuri de cazare în structurile clasificate. Totodată, reprezentând poli de dezvoltare turistică, stațiunile vor beneficia de noi opotunități de a atrage investitori, fapt ce va încuraja o prezență tot mai mare a turiștilor în aceste zone”, a declarat ministrul Antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.
În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, inclusiv prin vizite în teren efectuate de specialiștii din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, la solicitarea autorităților administrației publice locale, au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local 17 localități, după cum urmează:
• Orașul Pecica, județul Arad;
• Municipiul Marghita, județul Bihor;
• Comuna Vadu Crișului, județul Bihor;
• Comuna Berzasca, județul Caraș – Severin;
• Comuna Coronini, județul Caraș – Severin;
• Comuna Mehadia, județul Caraș – Severin;
• Comuna Corund, județul Harghita;
• Comuna Zetea, județul Harghita;
• Comuna Săpânța, județul Maramureș;
• Comuna Moldovița, județul Suceava;
• Comuna Panaci, județul Suceava;
• Comuna Putna, județul Suceava;
• Comuna Șaru Dornei, județul Suceava;
• Comuna Vama, județul Suceava;
• Orașul Deta, județul Timiș;
• Orașul Jimbolia, județul Timiș;
• Comuna Mălaia, județul Vâlcea.
Pe termen lung și mediu, atestarea acestor localități ca stațiuni turistice de interes local și, respectiv, de interes național, va crea un impact pozitiv. Prin prisma potențialului turistic, dar și a resurselor naturale și antropice, acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, printr-un punctaj sporit, în condițiile în care unele programe impun acest criteriu, influențând, în consecință, și creșterea circulației turistice, dar și diversificarea ofertelor.
De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în aceste stațiuni va genera un impact benefic din punct de vedere economic și, în egală măsură, va contribui creșterea calității vieții pentru rezidenții acestor zone.
Până la acest moment, în România sunt atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 112 de interes local.