România a atras anul trecut 2,47 milioane de turiști străini, cei mai mulți din Germania, Israel și Italia

România a atras anul trecut 2,47 milioane de turiști străini, cei mai mulți din Germania, Israel și Italia
scris 2 feb 2017

Numărul de turiști străini în România a crescut anul trecut cu 10,6% față de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condițiile în care a crescut atracția țării pentru turiștii din Europa, Asia și America da Nord, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).

În ultimii anii, numărul turiștilor străini în România a crescut rapid, la 1,71 milioane în 2013, 1,91 milioane în 2014 și 2,23 milioane în 2015, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Totuși, România rămâne mult mai puțin atractivă pentru turiștii străini decât Bulgaria, țară care a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turiști străini, mai mulți decât populația țării, potrivit datelor anunțate de ministrul bulgar al Turismului.

În decembrie 2016 au fost înregistrați 709.400 de turiști în România, ân creștere cu 8,2% față de decembrie 2015, din care 567.000 de români, cu o cotă de 79,9% din total, iar restul de 142.400 turiști străini.

Numărul de turiști români a avansat cu 7,4% față de decembrie 2015, în timp ce numărul de turiști străni a crescut cu 11,3%.

În total, în 2016, numărul de turiști în România - români și străini - a crescut cu 10,4% față de 2015, până la 10,92 milioane.

Numărul de turiști români a crescut în 2016 cu 10,3% față de 2015, până la 8,45 milioane, și reprezintă 77,4% din numărul total de turiști, în timp ce numărul de turiști străini a avansat cu 10,6%, pânâ la 2,47 milioane.

Lovitură pentru Guvern: un ministru demisionează în semn de protest față de modificarea Codului Penal CITEȘTE ȘI Lovitură pentru Guvern: un ministru demisionează în semn de protest față de modificarea Codului Penal

Din străinătate, cei mai mulți turiști străini - 1,85 milioane - au venit în 2016 din Europa, în principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (1,58 milioane),

Totuși, turiștii din Asia au înregistrat cea mai mare creștere, de 11,1% față de 2015., până la 354.500.

Cei mai mulți turiști au venit anul trecut din Germania (281.704), Israel (251.908), Italia (233.787) și Franța (145.584).

Numărul de înnoptări, un indicator cheie în sectorul turistic, a crescut cu 7,8% în 2016, la 25,27 milioane.

În privința traficului de la frontiere, numărul de intrări de vizitatori străini în România a crescut cu 9,6% în 2016 comparativ cu 2015, până la 10,2 milioane, în timp ce numărul de ieșiri ale românilor din țară s-a majorat cu 22,9%, la 16,1 milioane.

viewscnt
Afla mai multe despre
turisti straini
ins