Răducan, FPTR: Industria ospitalității din România duce lipsă de 200.000 de angajați, este foarte aproape de colaps

Răducan, FPTR: Industria ospitalității din România duce lipsă de 200.000 de angajați, este foarte aproape de colaps
scris 26 sep 2019

Industria ospitalității din România duce lipsă în prezent de aproximativ 200.000 de angajați și este foarte aproape de colaps din cauza lipsei de personal, a declarat prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan, într-un comunicat.

În perioada 21-22 septembrie, FPTR și Asociația pentru Promovarea Învățământului în Industria Ospitalității-APIO, au organizat prima ediție a Forumului Învățământului Preuniversitar Turistic în România, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”S-au pus în discuție probleme grave cu care se confruntă învățământul din industria ospitalității și comerțului, cum ar fi lipsa manualelor școlare pentru școlile profesionale și liceele tehnologice, lipsa dotărilor în laboratoare, lipsa ingredientelor, lipsa aparaturii și accesoriilor necesare pentru practica școlară. Toate acestea, pe fondul unei legislații care ori nu există (de exemplu reglementarea stagiilor de pregătire comasată la agenții economici  pe litoral și în stațiunile de munte) sau nu se aplică (în cazul implicarii și responsabilizării părinților în procesul educațional), care au condus la rezultatele dezastruoase în pregatirea elevilor pentru meseriile din turism pentru care patronatele solicită sprijin în acoperirea necesarului imens de personal calificat”, arată FPTR într-un comunicat.

Directorii Thomas Cook, investigați de autoritățile britanice pentru faliment. Critici pentru salarii mari. Boris Johnson: \ CITEȘTE ȘI Directorii Thomas Cook, investigați de autoritățile britanice pentru faliment. Critici pentru salarii mari. Boris Johnson: "Este corect ca directorii să își acorde sume importante când afacerile riscă să se ducă la vale în felul acesta ?"

Președintele FPTR, Mohammad Murad, a scos în evidență faptul că patronatul din turismul românesc își dorește forță de muncă din România, elevi care să-și dorească să performeze în România și că FPTR este dispusă să sprijine total revenirea învățământului tehnic la nivelul la care să ofere elevi bine pregătiți care să-și asume dezvoltarea industriei ospitalității în viitor.

”Principalele teme de discuție au fost: armonizarea pregătirii teoretice și  practice de specialitate cu necesarul de forță de muncă din turism în România; învățământul dual în turismul românesc, rezultatele acoperirii necesarului de forță de muncă în industria ospitalității cu absolvenți ai școlilor profesionale în sistem dual; îmbunătățirea comunicării directe dintre școlile din învățământul de stat și patronatele din turism, măsuri pentru crearea unui cadru de comunicare între conducerea școlilor, patronate,  inspectorate școlare”, precizează FPTR.

Alte teme de discuție au fost reglementarea efectuării stagiilor de practică la agenți economici din stațiuni turistice și finalizarea anului școlar în învățământul tehnic, în școlile profesionale și liceele de profil la 31 mai pentru toate specializările.

”Cu această ocazie a fost semnat un protocol între APIO și FPTR pentru sprijin reciproc în rezolvarea problemelor în învățământul de profil pentru asigurarea forței de muncă calificată care să acopere cerințele pieței actuale de turism din România”, subliniază federația.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragoș răducan
fptr