Puncte de înnoptare pentru turiști, amenajate în Delta Dunării

Puncte de înnoptare pentru turiști, amenajate în Delta Dunării
scris 9 aug 2024

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) va pune la dispoziția turiștilor anul viitor trei puncte de campare în zone neamenajate pentru persoanele care vor să viziteze Delta și să vadă rezultatul restricțiilor de mediu specifice zonelor naturale protejate.

Bulete a declarat că plajele sălbatice de la Marea Neagră trebuie să revină comunităților locale, în condițiile în care unitățile administrativ-teritoriale (UAT) din Sulina, Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, și Vadu, Corbu, județul Constanța, sunt primele interesate de obținerea unor venituri.

Urmărește-ne și pe Google News
TAROM lansează oferte speciale CITEȘTE ȘI TAROM lansează oferte speciale

„Pe termen mediu și lung, trebuie găsită modalitatea legală pentru a da aceste plaje în administrarea UAT-urilor respective. În acest sezon estival, am aplicat sancțiuni pe toată paleta de contravenții existente în legea nr. 82, de la aceste activități desfășurate pe plajele sălbatice, pentru că avem și agenți economici formați din localnici care nu au prea înțeles că trebuie să respecte câteva obligații din punctul de vedere al mediului și atunci au fost sancționați, până la campare, dar mult mai puțin decât în anii trecuți”, a menționat guvernatorul Rezervației.

El a amintit că, în luna mai a acestui an, Consiliul științific al ARBDD și-a dat avizul pentru amenajarea unor puncte de campare, scrie Agerpres.

„De anul viitor, pentru că acest sezon e aproape de sfârșit, vom avea câteva locuri de înnoptare în Deltă conexe unui turism lent pe apă și uscat. La inițiativa asociației Ivan Patzaichin, a fost aprobat primul traseu pilot de turism lent care va conține și trei puncte de înnoptare într-o primă fază. Vom dori ca aceste puncte de înnoptare să fie extinse la cel puțin câte un punct pe fiecare zonă funcțională a Deltei, pentru că este corect ca o administrație modernă să permită și turistului să petreacă o noapte în natură, să vadă care e rezultatul unor restricții de mediu care de multe ori nu sunt foarte ușor de digerat”, a mai spus guvernatorul Rezervației, Bogdan Bulete.

Potrivit sursei, camparea va fi permisă doar în corturile amplasate de ARBDD, între anumite ore și unui număr stabilit de persoane.

Camparea pe plajele sălbatice sau în alte zone decât cele amenajate special în Deltă este interzisă de mai mulți ani, însă presiunea crește continuu pe aceste zone, considerate de cercetători deosebite în condițiile în care plajele constituie primele teritorii câștigate în mod natural de uscat în defavoarea Mării Negre.

viewscnt
Afla mai multe despre
delta dunării
cazare