Hotelurile și restaurantele își propun reduceri de tarife, și nu scumpiri, pentru acest sezon estival

Hotelurile și restaurantele își propun reduceri de tarife, și nu scumpiri, pentru acest sezon estival
scris 27 mai 2020

Niciunul dintre membrii Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) nu și-a propus să mărească tarifele pentru serviciile turistice oferite în acest sezon, a declarat, miercuri, prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoș Răducan, în cadrul unei videoconferințe organizată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

"Pentru această vară, niciun coleg de-al meu nu și-a propus să mărească tarifele în ceea ce privește prestațiile de servicii turistice. În hotelărie, în serviciile turistice, la pensiuni, la hoteluri, pe litoral, în balnear, nimeni nu și-a propus să mărească tarifele, dimpotrivă, și-au propus să facă, pe anumite perioade, oferte speciale cu scăderea tarifelor", a afirmat reprezentantul Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Urmărește-ne și pe Google News
Lanțul Agroland, o rețea de magazine dedicate fermierilor controlată de Horia Cardoș, a primit avizul pentru a-și tranzacționa obligațiunile la bursă CITEȘTE ȘI Lanțul Agroland, o rețea de magazine dedicate fermierilor controlată de Horia Cardoș, a primit avizul pentru a-și tranzacționa obligațiunile la bursă
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

La rândul său, reprezentantul Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), Octav Dura, a precizat că membrii acestei asociații se gândesc să opereze scăderi de prețuri și nu scumpiri, scrie Agerpres.

"Nici noi nu ne-am gândit la acest lucru, dimpotrivă, ne gândim la scăderi", a menționat reprezentantul organizației menționate.

Șeful Direcției Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Răzvan Pîrjol, a susținut că Guvernul va susține financiar investițiile făcute în domeniul turistic pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

"Guvernul, prin Ministerul Economiei, va susține parțial sau total acele investiții obligatorii în urma restricțiilor impuse de către criza covid, tocmai pentru a veni în sprijinul menținerii prețurilor, pentru o protecție atât a operatorilor, cât și a clienților pe care aceștia îi vor avea", a menționat Răzvan Pîrjol.

viewscnt
Afla mai multe despre
hoteluri
turism