Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a semnat oficial parteneriatul cu Ennismore, companie de ospitalitate și lifestyle, pentru a deschide un Hotel Mondrian, în București, operațiune anunțată la finele anului trecut.
„Acest parteneriat reprezintă un punct de referință pentru compania noastră, care își face astfel debutul pe piața ospitalității din București și, totodată, un pas semnificativ în redefinirea luxului în peisajul hotelier local. Aducem pentru prima oară în România un brand internațional de renume, Mondrian, care va deveni cu siguranță un punct de referință pentru oraș, contribuind la promovarea culturii și tradițiilor românești pe scena internațională și la dezvoltarea turismului în București. Cred cu tărie că performanța companiei noastre merge mână în mână cu performanța Bucureștiului, de aceea unul dintre obiectivele noastre pe termen lung este să continuăm să investim în acest oraș”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO One United Properties.
Hotelul va avea aproximativ 100 de camere de hotel de 5 stele. Inaugurarea este estimată a avea loc în 2025.
Hotelul brand Mondrian a fost deschis pentru prima dată în 1985 în Los Angeles, sub numele de Le Mondrian, de către grupul L'Ermitage Hotel, fiind ulterior achiziționat de Ian Schrager și Morgans Hotel Group, în 1996, și redenumit Mondrian Hotel Los Angeles.
Din 2021, brandul Mondrian, inclusiv flagship-ul din Los Angeles, este gestionat de Ennismore, în urma unui joint venture cu grupul francez Accor, care este acționarul majoritar.
Mondrian este prezent în Los Angeles, New York, South Miami Beach, Doha, Cannes, Londra, Bordeaux, Singapore, Mexico City, Ibiza și Seoul, urmând să deschidă curând noi locații în Gold Coast, Australia, și Hong Kong.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Tranzacție surpriză - Celebra familie austriacă Julius Meinl cumpără un hotel-emblemă din centrul Bucureștiului. Cea mai mare investiție pe Bulevardul Magheru în 5 aniÎncepând din luna februarie 2024, Riad Abi Haidar este partener al diviziei Hoteluri One United Properties.
La finele anului 2022, One United Properties a cumpărat o clădire nefinalizată, abandonată în centrul istoric al Bucureștiului, care va fi transformată într-un hotel lifestyle de 5 stele, denumirea indicată atunci fiind One Plaza Athénée.
În primăvara anului 2021, dezvoltatorul anunțase că a semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru o clădire situată lângă Ateneul Român, tranzacție de 4,9 milioane euro plus TVA, clădirea urmând să fie utilizată pentru o nouă dezvoltare a companiei - One Athénée. Valoarea brută de dezvoltare este estimată la 21 milioane de euro. Valoarea tranzacției s-a ridicat la 13,5 milioane de euro - VEZI FOTO AICI
Clădirea achiziționată se află pe strada Georges Clemenceau nr. 8-10, în apropierea Ateneului Român și a actualului hotel Athenee Palace al lui George Copos, care, cum a anunțat în premieră Profit.ro, a preluat brandul InterContinental, iar valoarea brută de dezvoltare este estimată la 48 de milioane de euro. Suprafața totală construită este de 10.154 mp, din care 6.410 mp supraterani și diferența în 3 subsoluri, pe un teren cu suprafața de 1.361 mp.
CITEȘTE ȘI Patronii afacerilor de pe litoral au renunțat la angajații străini și caută din nou români. „Nu veneau niciodată la program”
Tot în luna decembrie 2022, compania a mai achiziționat trei clădiri istorice în centrul Capitalei, pe strada Academiei, în vederea restaurării acestora și transformării într-o nouă dezvoltare - One Downtown.
În martie 2022, One United Properties a achiziționat un alt monument istoric - fosta fabrică Ford, situată în cadrul dezvoltării multifuncționale One Floreasca City, care este în curs de restaurare și va fi transformată într-un spațiu comercial, denumit One Gallery.