Corporatiștii iau cu asalt pensiunile de sărbătorile de iarnă, ca să-și învețe copiii cum e viața la țară

Corporatiștii iau cu asalt pensiunile de sărbătorile de iarnă, ca să-și învețe copiii cum e viața la țară
scris 31 dec 2018

Dacă în urmă cu zece ani, doar 10% dintre clienții pensiunilor românești erau corporatiști, acum acest segment este cea mai importantă categorie de clienți ai pensiunilor, ocupând jumătate din totalul turiștilor. Corporatiștii vin de sărbători cu copiii, cărora vor să le arate păsări și animale de curte și cum se desfășoară viața la țară, spune Marilena Stoian, președintele fondator al Asociației Naționale de Turism Rural și Ecologic (ANTREC).

Cu zece ani în urmă, majoritatea celor care veneau în pensiuni de sărbătorile de iarnă erau bugetarii, iar corporatioștii ocupau doar 10% din toatal, pentru că majoritatea acestora preferau străinătatea. Acum, însă, raportul de forțe s-a schimbat, iar corporatiștii au ajuns să ocupe jumătate din totalul clienților pensiunilor. "Vin nu atât pentru ei, cât pentru copiii lor, ca să le arate viața la țară. Trăind într-un mediu urbanizat, mulți dintre copiii acestora, cu vârste de 5-10 ani, nu au văzut pe viu o găină, un porc sau o vacă", explică Stoian.

Urmărește-ne și pe Google News
Românii alocă cei mai puțin bani din UE pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI Românii alocă cei mai puțin bani din UE pentru hoteluri și restaurante

Ea spune că acești clienți corporatiști au în jur de 40-45 de ani, iar copiii lor învață, în această perioadă, să cânte coline alături de copiii sătenilor. "S-au convins că există confort ridicat în foarte multe pensiuni, pentru că în urmă cu mai mulți ani, majoritatea credeau că pensiunile sunt ceva rudimentar", a afirmat Marilena Stoian.

În restul anului, în afara sârbătorilor de iarnă, principalii clienți ai pensiunilor au rămas, totuși, bugetarii, mai ales că anul trecut aceștia au primit tichete de vacanță pe care a trebuit să le folosească în țară.

viewscnt
Afla mai multe despre
pensiuni
cazare
antrec
turism
corporatisti