Islanda își va deschide săptămâna aceasta granițele pentru toți vizitatorii care au fost vaccinați anti-COVID19, fără testare obligatorie sau carantină, în speranța că un număr mai mare de turiști va contribui la revigorarea economiei sale afectate de coronavirus, relatează Reuters.
"Guvernul islandez a anunțat că toți cei care sunt complet vaccinați împotriva COVID-19 vor putea călători în Islanda fără a fi supuși unor măsuri la punctele de intrare în țară, de exemplu testarea și carantina", a declarat executivul islandez.

Țara situată în Atlanticul de Nord, care va deveni una dintre primele state care își deschid frontierele de la începutul pandemiei, a permis până acum accesul în țară fără restricții numai vizitatorilor vaccinați proveniți din UE, scrie Agerpres.

"De la 18 martie această scutire se va aplica cetățenilor din afara spațiului Schengen, inclusiv Marea Britanie și SUA", a spus guvernul islandez.