Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte prin programul ”Litoralul pentru Toți”, care se desfășoară în perioada 21 mai – 20 iunie 2021, anunță Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Până în prezent, un număr de 54 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Neagre vor participa la acest program, punând la dispoziția turiștilor aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte.
Românii care merg în stațiunile romanești de la Marea Neagră până pe 20 iunie se pot caza cu tarife reduse, plătind de la 40 de lei de noapte prin programul "Litoralul pentru toți", aflat la a 38-a ediție și lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“În ciuda dificultăților pe care le întâmpină sectorul turistic, puternic afectat de efectele economice provocate de apariția virusului Sars-Cov-2, continuăm tradiția instituită în urmă cu 19 ani de a oferi tuturor românilor posibilitatea de a petrece o vacanță la malul mării la tarife mult reduse. În ultimii nouă ani am făcut tot posibilul să menținem aceleași tarife la pachetele turistice oferite, ceea ce reprezintă un efort suplimentar din partea tuturor unităților de cazare participante”, afirmă Dragoș Răducan, Prim-Vicepreședintele Executiv FPTR.
Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 65% mai mici față de cele din vârf de sezon. Tariful pentru o noapte de cazare începe de la 40 de lei, cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 3 stele din stațiunea Neptun si costă 80 lei/noapte.pentru 2 persoane.
La polul opus, se află stațiunea Mamaia, unde la un hotel de 4 stele 2 persoane vor plati pentru un sejur de minim 5 nopți, care include cazare cu servicii de masa ultra all-inclusive, 520 lei/ noapte .
CITEȘTE ȘI Complexul Therme se extinde cu 50% din suprafața actuală într-un ansamblu separat ce necesită investiții de 28 de milioane de euro. Noul centru va avea și un acvariuTuriștii care vor să se cazeze în stațiunea Eforie Nord beneficiază de tarife pornind de la 85 lei/noapte pentru 2 persoane, pachete de minim 4 nopți.
Programul Litoralul pentru Toți se află la ediția cu numărul 38 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
La fel ca în anii trecuți, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță de către cei care nu le-au consumat încă. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toți se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.