Fondul de investiții Catalyst Romania își vinde acțiunile rămase în SmartBill către grupul norvegian Visma.
Este un alt exit din portofoliul Catalyst Romanian Fund I, după Green Horse Games care a fost vândut către Miniclip, o subsidiară Tencent, și Vector Watch, care a fost vândut către FitBit, fiind cumpărată apoi de Google.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Catalyst România este condus de Marius Ghenea, ca managing partner.
A fost primul Fond de capital de risc pentru companii early-stage din România, finanțat prin inițiativa JEREMIE Romania, finanțare din fonduri structurale, respectiv prin Programul Operațional Competitivitate 2007-2013 cofinanțat prin FEDR.
Catalyst Romania a investit peste 12 milioane euro în 10 companii românești de tehnologie, inclusiv Vola.ro, AvocatNet.ro, 123FormBuilder, Simartis, SmartDreamers, OmniConvert.

În anul 2019, Visma a intrat în acționariatul SmartBill, furnizor de soluții pentru automatizarea proceselor, transferul de date și emiterea de documente
Grupul norvegian Visma, evaluat la peste 8 miliarde de euro, a intrat în acționariatul SmartBill preluând atunci jumătate din companie.
Fondatorii, Ioana Hasan, Radu Hasan și Mircea Căpățînă, au păstrat controlul, ocupându-se în continuare de dezvoltarea afacerii. Fondurile Catalyst Romania și Gecad Ventures, care au investit în februarie 2016 1 milion de euro în SmartBill, au rămas atunci de asemenea în companie. La fel a decis și Lucian Todea, investitor de tip angel, intrat în companie în 2013.

În 2016, SmartBill a beneficiat de o investiție de 1 milion de euro din partea fondurilor de investiții Catalyst România și Gecad Ventures, care au preluat printr-o operațiune de majorare de capital peste 30% din părțile sociale.
SmartBill este o companie activă pe piața din România de 17 ani.
Are circa 110.000 de clienți IMM-uri și pentru 2024 estimează că va ajunge la 150.000 de clienți.