CEC Bank a anunțat schimbări în Consiliul de Administrație aprobate vineri de Adunarea Generală a Acționarilor, astfel că șefa ANAF, Mirela Călugăreanu, a fost numită președintele Consiliului de Administrație al CEC Bank în locul lui Valentin Mavrodin, care a fost revocat.
"Adunarea Generală a acționarilor CEC Bank, instituție de credit controlată integral de statul român, prin Ministerul de Finanțe, a aprobat azi schimbări la nivelul Consiliului de Administrație. Astfel, Mirela Călugăreanu, membru ne-executiv al Consiliului de Administrație al CEC Bank din 2017, a fost numită președinte al Consiliului, în locul lui Valentin Mavrodin, al cărui mandat de Președinte a fost revocat, acesta rămânând membru ne-executiv în cadrul Consiliului de Administrație", arată banca într-un comunicat.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Conducerea CEC Bank este asigurată de Consiliul de Administrație, care are în componență șapte membri executivi și ne-executivi numiți de Adunarea Generală a Acționarilor, scrie News.ro.
Din rândul membrilor Consiliului de Administrație, cei executivi sunt și membri ai Comitetului de Direcție al băncii, prin care asigură conducerea operațională a acesteia.
Astfel, Consiliul de Administrație al băncii este format din: Mirela Călugăreanu (președinte al Consiliului de Administrație, membru ne-executiv) și membri ne-executivi: Valentin Mavrodin, Ciprian Badea, Mirela Șitoiu, Mihai Gogancea Vatasoiu , dar și Bogdan Constantin Neașcu (membru executiv, Director General și președinte la Comitetului de Direcție) și Mihaela Lucica Popa, membru executiv, membru al Comitetului de Direcție.
Mirela Călugăreanu (53 de ani), noul președinte al Consiliului de Administrație al CEC Bank, este membru al CA din 2017. În prezent, este președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Are peste 29 de ani de experiență în Finanțe Publice, ocupând diferite poziții în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București și în cadrul ANAF. Călugăreanu este absolventă ASE, expert contabil CECCAR și deține un doctorat în finanțe.
Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de peste 36 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2020.
Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.