Investiția în noua unitate se ridică la aproximativ 550.000 de euro.
„A doua deschidere Cioccolatitaliani, la mai puțin de un an de la inaugurarea unității din Riccione, marchează un nou pas în dezvoltarea noastră pe piața italiană. Suntem încă într-o etapă de învățare și rafinare a modelului operațional, însă primele rezultate arată o direcție promițătoare, cu potențial. Nordul Italiei reprezintă o zonă strategică pentru noi, iar Genova este o alegere naturală în acest proces de consolidare", a declarat Călin Ionescu, CEO, Sphera Franchise Group.
Noua unitate este situată în Shopping District Waterfront Genova, un centru comercial nou construit în jurul unei arene sportive acoperite, în portul turistic Genova Fiera.
Sphera a achiziționat drepturile de franciză Cioccolatitaliani de la grupul italian Gioia în toamna anului 2024 și urmărește un plan de investiții ce vizează inaugurarea a 20 de unități în cinci ani, inclusiv extinderea pe piața românească.
La un an de la prima unitate deschisă, brandul a contribuit cu 0,8 milioane lei la vânzările Grupului în 2025, generând 250.000 lei în ultimul trimestru al anului, rezultate așteptate pentru o locație cu profil sezonier pronunțat, cum este Riccione.

Unitatea din Genova, cu o suprafață dublă față de cea din Riccione și poziționată într-un centru comercial activ tot anul, creează premisele pentru diversificarea acestui profil și pentru susținerea ritmului de creștere asumat.
Fondat în 2009 de familia Ferrieri, cu peste 40 de ani de experiență în domeniul patiseriei, brandul Cioccolatitaliani s-a distins prin angajamentul față de ingrediente premium, în special cacao Fino de Aroma, unul dintre cele mai rare soiuri din lume. Rețeaua cuprinde în prezent peste 40 de unități, cu prezență în Italia, Balcani, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Gioia Group, compania umbrelă care gestionează Cioccolatitaliani alături de brandul Bun Burgers, operează peste 60 de unități la nivel global.
Compania care operează lanțurile Pizza Hut, KFC și Taco Bell, Sphera Franchise Group sau Hard Rock Cafe, cel mai mare grup de food service din România, estimează pentru 2026 o evoluție pozitivă a principalilor indicatori financiari, susținută de extinderea rețelei și performanța restaurantelor existente.
Compania vizează vânzări de peste 1,69 miliarde lei în restaurante, în creștere cu 7,6% față de anul anterior.
Avansul este susținut atât de creșterea vânzărilor în restaurantele comparabile, cât și de contribuția unităților noi.
În același timp, Grupul anticipează îmbunătățirea profitabilității, cu o EBITDA (excluzând impactul IFRS 16) estimată la 160 milioane lei (+8,2%) și un profit net de 72,7 milioane lei, în creștere cu 1,1%.
Gestionarea costurilor rămâne o prioritate. Cheltuielile cu alimentele și materialele sunt estimate să crească odată cu vânzările, menținând, însă, o pondere stabilă de 31,2% din total, ceea ce reflectă disciplina Grupului într-un context în care costurile de achiziție rămân ridicate.
Cheltuielile cu personalul vor fi ajustate în funcție de evoluția vânzărilor, urmând dinamica acestora pe parcursul anului.
Per ansamblu, cheltuielile de exploatare în restaurante sunt așteptate să rămână stabile ca pondere în vânzări.
În 2026, Sphera accelerează investițiile și alocă aproximativ 130 milioane lei pentru dezvoltare. Planurile de expansiune includ deschiderea a 21 de restaurante noi: 11 în România (8 KFC, 2 Taco Bell și 1 Hard Rock Cafe), 2 în Republica Moldova (KFC și Taco Bell) și 8 în Italia (3 KFC și 5 Cioccolatitaliani).
Totodată, Grupul va continua investițiile în remodelarea restaurantelor existente și în digitalizare, prin implementarea soluțiilor de comandă de tip chioșcuri.
Bugetul pentru 2026 a fost aprobat de Consiliul de Administrație și urmează să fie supus aprobării în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 29 aprilie 2026. Acesta are la bază un scenariu de funcționare în condiții normale de activitate și include o rată medie a inflației estimată la aproximativ 6% pentru anul viitor.
















