Grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care deține și rețeaua de supermarketuri Mega Image, se așteaptă să majoreze câștigurile de bază pe acțiune și să crească economiile în perioada 2025-2028, deoarece intenționează să stimuleze digitalizarea și utilizarea inteligenței artificiale (AI).
Grupul se așteaptă la economii cumulate de 5 miliarde de euro prin aplicarea AI și automatizării în logistică, distribuție, operațiuni de magazine și back office.
„Intenționăm să canalizăm clienții fideli de la cardurile fizice la aplicațiile noastre digitale, ceea ce ar trebui să conducă la o creștere rapidă a utilizatorilor activi lunar, la 30 de milioane până în 2028”, a mai transmis grupul, indicând că programele de loialitate vor fi direcționate spre conținut digital.
Grupul avansează și un nou calcul pentru preluarea lanțului Profi în România, indicând anul 2025 pentru finalizarea tranzacției.
"Ambițiile noastre din 2025 presupun finalizarea cu succes a achiziției Profi", este mesajul companiei.
Ahold Delhaize a anunțat recent că lansează în România un hub tech, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Noul studio tech, care va fi amenajat în București, denumit AD/01, își propune să atragă în următorii ani aproximativ 250 de talente tehnologice de înalt nivel, pentru a consolida capacitățile grupului în ecosistemul său digital.
O inițiativă similară a avut și retailerul german Hornbach, anunțată de Profit.ro în vara anului 2023, detalii AICI), care a decis să înființeze un hub IT, demersul fiind argumentat prin forța de muncă locală bine pregătită, România având un cuvânt important de spus în domeniul IT.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Producătorul român de mobilă Rus Savitar, printre principalii jucători din România, cumpărat acum 5 ani de investitori străini, a revenit la familia RusuAhold Delhaize deține în România rețeaua Mega Image, care numără aproape 1.000 de magazine.
În anul 2022, ultimul pentru care există date publice, afacerile Mega Image au atins 8,71 miliarde de lei, în creștere cu 16% față de 2021. Profitul net a urcat 29%, la 139,65 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI Un angajat de la IKEA, acuzat că a făcut 55 de retururi false. Prejudiciu de aproape 90.000 de euroCumulat, afacerile Mega Image și Profi (11,7 miliarde lei) se ridică la aproximativ 20,4 miliarde de lei.