Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au controlat mai multe unități de alimentație publică aflate în Aeroportul Internațional Henri Coandă București și au găsit diverse nereguli, printre care nerespectrarea gramajului produselor comercializate, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor calde, produse alimentare care nu aveau elemente de identificare. În urma neregulilor au fost date amenzi de 35.000 de lei.
Reprezentanții ANPC au anunțat că au fost verificate mai multe unități de alimentație publică din cadrul Aeroportului Internațional Henri Coandă București. Au fost controlate cinci puncte de lucru aparținând operatorului economic Dnata Catering SRL – Otopeni: Chozen Noodle, Origin, Fornetti, Hesburger, La Croissant, scrie News.ro.
25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

”Controalele au evidențiat abateri la toate cele cinci unități verificate, ceea ce a condus la aplicarea unui număr de patru amenzi contravenționale, în valoare totală de 35.000 de lei. De asemenea, comisarii ANPC au dispus măsura opriri definitive de la comercializare a unei cantități de 61,62 kg de produse alimentare, în valoare de 11.059 lei, și au emis două invitații pentru continuarea verificărilor”, au transmis reprezentanții ANPC.
Principalele nereguli constatate au fost:
- nerespectarea gramajului produselor alimentare comercializate;
- nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde;
- produse alimentare fără etichete care să conțină elemente de identificare;
- neafișarea informațiilor specifice despre preparatele culinare comercializate;
- produse alimentare cu elemente de identificare incomplete sau lipsă.