Noi reguli avizate pentru etichetarea și comercializarea laptelui de către firme. Amenzi care merg până la interzicerea activității

Noi reguli avizate pentru etichetarea și comercializarea laptelui de către firme. Amenzi care merg până la interzicerea activității
scris 13 mai 2020

Producătorii nu vor mai putea comercializa lapte și produse lactate decât dacă sunt înscriși în ”Registrul Laptelui”, urmând ca numărul de autorizare să fie înscris pe eticheta produselor proprii. Produsele cu adaos de grăsimi vegetale vor fi realizate și comercializate separat de cele lactate. Nerespectarea noilor norme va atrage sancțiuni severe, care vor merge până la interzicerea activității firmei în cauză, prevede un proiect legislativ adoptat de Senat.

Proiectul va fi transmis acum pentru dezbatere și vot final Camerei Deputaților. 

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Pe fondul secetei și coronavirusului, după apă de irigații fără niciun fel de taxe, agricultorii ar putea fi scutiți și de factura la energie CITEȘTE ȘI Pe fondul secetei și coronavirusului, după apă de irigații fără niciun fel de taxe, agricultorii ar putea fi scutiți și de factura la energie

Propunerea legislativă aduce noi reglementări sectorului laptelui și al produselor lactate, al preparatelor pe bază de lapte și al celor care au ca materie primă produse obținute din lapte, stabilind un nou cadru juridic în ceea ce privește prezentarea produselor și comercializarea acestora.

Proiectul stabilește că orice operator economic va putea comercializa produse sub denumirea de lapte și produse lactate pe teritoriul României numai în baza înregistrării produsului în Registrul Laptelui și a inscripționării numărului din Registru pe eticheta produselor.

Pe eticheta produsului, numărul de înregistrare în registrul laptelui va fi înscris în centrul unui dreptunghi, alb-roșu, precedat de sintagma Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Noi obligații în piețe pentru păstrarea produselor. Interdicție de funcționare și amenzi în caz de nerespectare CITEȘTE ȘI Noi obligații în piețe pentru păstrarea produselor. Interdicție de funcționare și amenzi în caz de nerespectare

Registrului Laptelui va fi înființat în cadrul direcției tehnice de specialitate din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar producătorii trebuie să se înscrie în acesta pentru a putea desfașura activități în domeniul procesării laptelui crud și producției laptelui de consum și a produselor lactate, destinate comercializării.

Registrul Laptelui va fi un document conceput în format electronic, care se actualizează permanent și poate fi consultat pe site-ul ministerului de resort. Înscrierea în Registrul Laptelui se face cu cel puțin 30 zile lucrătoare înaintea începerii comercializării laptelui de consum sau a produselor lactate.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate, însă, persoanelor fizice ce obțin produse agricole în propria fermă/gospodărie, care depășesc necesarul de consum propriu și sunt destinate vânzării pe piață.

ULTIMA ORĂ Scutire de impozit pentru proprietarii de mall-uri. Condițiile stabilite de Guvern. Magazinele au reclamat că intră în faliment din cauza chiriilor cerute în continuare în mall-uri CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Scutire de impozit pentru proprietarii de mall-uri. Condițiile stabilite de Guvern. Magazinele au reclamat că intră în faliment din cauza chiriilor cerute în continuare în mall-uri

Proiectul interzice folosirea denumirii de ”lapte și produse lactate” pe eticheta produselor finite, inclusiv mâncăruri, produse de patiserie și pizzerie, fast-food, cofetărie, produse culinare din alimentația publică, care nu au în compoziția lor ingrediente ce se încadrează în definițiile laptelui și a produselor lactate. În cazul în care produsul finit conține amestecuri de lapte și produse lactate cu produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale, se va menționa pe etichetă procentul fiecăruia dintre cele două categorii de produse.

Proiectul instituie interdicția de comercializare a produselor lactate cu adaos de grăsimi vegetale în același loc cu laptele și produsele lactate care nu conțin grăsimi vegetale.

În același sens, se reglementează ca fabricarea produselor lactate cu adaos de grăsimi vegetale să se proceseze în partidă separată față de lapte și produse lactate.

Totodată, produsele lactate cu adaos de grăsimi vegetale trebuie să fie comercializate într-un spațiu bine delimitat, cu atenționarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse, potrivit proiectului.

Aceleași norme sunt aplicabile și vânzării produselor lactate cu adaos de grăsimi vrac comercializate vrac, precum și mâncărurilor, produselor de patiserie și pizzerie, fast-food, cofetărie, a produselor culinare din alimentația publică.

Promisiune - Proprietarii restaurantelor și cafenelelor nu iau în calcul creșterea prețurilor din momentul deschiderii CITEȘTE ȘI Promisiune - Proprietarii restaurantelor și cafenelelor nu iau în calcul creșterea prețurilor din momentul deschiderii

Încălcarea prevederilor menționate va fi considerată infracțiune și sancționată cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, iar, după caz, și cu sancțiunea contravențională complementară de oprire definitivă de la comercializare a produselor.

Recidiva pentru astfel de încălcări va conduce și la anularea autorizației de relucrare/producție/comercializare a operatorului economic, precum și interzicerea desfășurării activității pentru care operatorul a fost sancționat contravențional pe o perioadă de 10 ani. 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
lapte
registru
eticheta
grasimi
vegetal
comert
proiect
lege
producator
eticheta