Eligibilitatea cheltuielilor și verificarea legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică vor fi eliminate dintre criteriile pentru obținerea ajutorului de stat destinat firmelor din HoReCa. Totodată, băncile comerciale vor putea fi selectate de autorități ca parteneri în program, în speranța că vor putea acorda, din surse proprii, credite suplimentare pentru beneficiarii schemei.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Adoptată la finele anului trecut, schema de compensare pentru pierderile suferite de industria HoReCa în urma pandemiei de coronavirus a fost modificată în februarie, impunând noi obligații firmelor și eliminând din responsabilitățile Guvernului, după cum a anunțat anterior Profit.ro. Astfel, în timp ce beneficiarii, care vor fi verificați de ANAF și vor plăti experți, sunt obligați să mențină activitatea până la 2 ani în loc de 6 luni, durata de semnare a contractelor de finanțare și termenul de plată pentru granturi au fost prelungite.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În termen de cel mult 60 de zile de la data intrării în vigoare a noilor prevederi, prin ordin al ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, trebuie aprobată procedura de implementare a schemei și desemnată structura de specialitate din cadrul ministerului, responsabilă pentru implementarea schemei de ajutor de stat.
Între timp, în București, de pildă, restaurantele au fost redeschise la o capacitate de 30%, dar schema pentru industrie este încă nefuncțională.
Marian Alecu, unul dintre cei mai puternici oameni din industria HoReCa, acționar în lanțul City Grill, atenționase într-o discuție cu Profit.ro că nicio firmă nu a primit încă sprijinul promis de la stat, iar întârzierea granturilor pe care ar fi trebuit să le primească firmele din industrie și a sprijinului prin programul Kurzarbeit fac ca peste 90% dintre operatorii de restaurante să riște să intre în colaps.
CITEȘTE ȘI Hotelieri din Grecia promit turiștilor români că le vor da înapoi o parte din banii pentru testul PCR. Ministrul grec al Turismului vine la BucureștiAjunsă în dezbaterea senatorilor din comisiile de specialitate, ordonanța de urgență a fost modificată cu câteva prevederi, în scopul înlesnirii acordării ajutorului de stat.
Cea mai importantă modificare privește eliminarea din etapele de înregistrare pentru obținerea ajutorului a eligibilității cheltuielilor și a legăturii acestora cu activitatea pentru care aplică o firmă.
De asemenea, în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat vor fi detaliate modalitatea și data de lansare a apelului de proiecte, procedura de înscriere, verificare, contractare, plată și monitorizare, nu și cheltuielile eligibile.
”Întrucât ajutorul de stat se acordă sub forma unei măsuri compensatorii, nu se justifică introducerea de cheltuieli eligibile, precum și verificarea eligibilității cheltuielilor”, arată autorii amendamentelor.
CITEȘTE ȘI Impozitul de 80% la revânzarea terenurilor agricole și condițiile de cumpărare introduse pentru firme și populație vor fi anulate. O nouă ordine de preempțiune și procedură de vânzareÎn vederea acordării ajutorului de stat, vor fi verificate în continuare doar următoarele:
a) îndeplinirea condițiilor de eligibilitate prevăzute în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat;
b) existența raportului de expertiza contabilă, semnat electronic de expertul contabil sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;
c) corespondența dintre baza de calcul anuală obținută din activitatea eligibilă aferentă anilor 2019 și 2020, declarată pe propria răspundere de către aplicant în formularul de înscriere, cu valorile calculate, certificate și asumate de către expertul contabil sau de către auditorul financiar;
d) că nu înregistrează obligații fiscale restante și alte creanțe bugetare administrate de organul fiscal central definit potrivit art 1, pct 31 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, furnizorul ajutorului de stat va extrage, din oficiu, certificatele de atestare fiscală, în mod automat, prin aplicația informatică PATRIMVEN. În cazul în care se înregistrează astfel de obligaţii restante, beneficiarul se obligă să le achite din ajutorul acordat în cadrul programului.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ramada Majestic, primul hotel de 4* al Capitalei, vândut acum unei antreprenoare din Elveția, va fi remodelat cu apartamente și birouri comune. Noul proprietar - "regina supremă a apartamentului" și vedetă a emisiunii "Arena Leilor"Pentru ”desfășurarea mult mai rapidă a plății” în cadrul schemei de ajutor de stat, un alt amendament lasă posibilitatea aplicanților de a opta pentru primirea grantului în conturi deschise la bănci comerciale care vor fi selectate drept parteneri în program, în baza unei proceduri transparente și nediscriminatorii.
Astfel, dacă acum prevede această opțiune pentru firmele care nu pot deschide conturi la Trezorerie, ordonanța a fost modificată pentru preciza că băncile, la care sunt deschise conturile, ”vor fi partenere în derularea schemei și vor fi selectate printr-o procedură deschisă, transparentă, nediscriminatorie, necondiționată și suficient promovată”.
”Între Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și organizația/organizațiile ori instituția/instituțiile de drept privat selectată/selectate, denumită/denumite în continuare institutie/instituții parteneră/partenere, se încheie o convenție de colaborare în baza căreia se derulează măsura de ajutor. Instituțiile partenere selecționate au calitatea de agenție de implementare a ajutoarelor de stat și pot acorda din surse proprii facilități de creditare pentru societățile aplicante în cadrul schemei”, prevede amendamentul.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Programul Kurzarbeit a fost modificat: Reducerea programului - cu ”acordul” salariaților. Schimbări și la acordarea și decontarea indemnizațiilorAcum, ordonanța prevede plata direct de la buget a ajutorului, dar, totodată, stabilește că: ”Dacă valoarea însumată a cererilor de finanțare aprobate depășește valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinație, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporțional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanțare aprobate”.
Prin urmare, este posibil ca astfel guvernanții să ofere și băncilor opțiunea de a finanța diferența în cazul, foarte probabil, în care bugetul schemei nu va fi pe măsura cererilor.
Potrivit ministrului Economiei, Claudiu Năsui, schema - care are un buget de 500 de milioane de euro, deci circa 2,5 miliarde de lei - este ”fără niciun euro de bani europeni”, urmând ca ministerul să caute o soluție de finanțare din fonduri comunitare.
Pentru a intra în vigoare, modificările trebuie adopatate mai întâi în plenul Senatului, iar apoi de Camera Deputaților.