Mihai Bârsan, Ursus Breweries: Vrem să lansăm Asahi Super Dry în România

Mihai Bârsan, Ursus Breweries: Vrem să lansăm Asahi Super Dry în România
scris 22 oct 2017

De la finalizarea preluării Ursus Breweries, la finele lunii martie, japonezii de la Asahi au vizitat România de trei ori, pentru “prezentări și discuții”, spune Mihai Bârsan, vicepreședintele departamentului de marketing al berarului român.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

“Vrem să lansăm Asahi Super Dry în România (cea mai bine vândută bere a japonezilor, cu o cotă de 49% pe piața locală – n.r.), însă deocamdată nu am stabilit nimic concret. Ne uităm și la alte branduri, dar nu toate se pretează pentru piața din România”, potrivit lui Bârsan.

Urmărește-ne și pe Google News

Au trecut mai bine de șase luni de când Ursus Breweries a intrat în portofoliul Asahi Group Holdings, însă managerii companiei sunt încă vizibili marcați de perioada de circa doi ani de incertitudine care a urmat anunțului că fostul proprietar, SABMiller, a decis să renunțe la operațiunile est-europene, inclusiv la cele din România, pentru a putea fuziona cu AB InBev, numărul unu mondial.

Prima mișcare importantă după ce japonezii de la Asahi au anunțat că preiau Ursus: Timișoreana a lansat o bere nepasteurizată CITEȘTE ȘI Prima mișcare importantă după ce japonezii de la Asahi au anunțat că preiau Ursus: Timișoreana a lansat o bere nepasteurizată

“A fost o perioadă foarte grea pentru echipa Ursus, o perioadă de nesiguranță. Au fost doi ani cu foarte multe zvonuri pe piață, s-a zvonit că se vinde marca Ursus, sau Timișoreana”, povestește Tiarnán Ó hAimhirgín, vicepreședinte vânzări și distribuție Ursus Breweries.

Pentru Ursus și celelalte companii SABMiller din Europa Centrală și de Est “s-au luptat”, alături de Asahi, berarul chinez China Resources, fondurile de private equity Bain Capital și Advent International, grupul ceh PPF Group și fondul elvețian de investiții Jacobs Holding.

“Nu se știa cine va fi noul proprietar”, spune Ó hAimhirgín, astfel că echipa Ursus a decis să “defileze” înaintea potențialilor cumpărători cu sortimente de bere nepasteurizată, noi campanii promoționale și cu produse rebrănduite.

“Ne-am decis să inovăm”, a adăugat Bârsan.

Românii au băut cu 2% mai multă bere decât anul trecut. Cât trebuie să muncească un român, un german și un olandez pentru a-și cumpăra 1 litru de bere CITEȘTE ȘI Românii au băut cu 2% mai multă bere decât anul trecut. Cât trebuie să muncească un român, un german și un olandez pentru a-și cumpăra 1 litru de bere

Câștigători au fost japonezii, care au plătit 7,3 miliarde de euro pentru fostele active ale SABMiller din regiune. Cu câteva luni înainte, Asahi preluase și mărcile Peroni, Grolsch și Meantime din portofoliul SABMiller, într-o tranzacție de 2,55 miliarde de euro.

În ceea ce privește evoluția Ursus din prima jumătate a anului, Bârsan estimează o creștere de 6% a volumelor vândute comparativ cu intervalul similar al anului trecut, peste avansul pieței, care s-a situat la circa 2%.

Valoric, vânzările companiei au fost mai mari cu 8 până la 10%, susținute de cele trei mărci principale – Ursus, Timișoreana și Ciucaș.

viewscnt
Afla mai multe despre
ursus breweries
asahi super dry
vanzari