Comercianții care au pe stoc pachete de țigări cu vechile pictograme mai au la dispoziție o săptămână să le poată vinde, începând cu data de 20 mai, așa cum Profit.ro a anunțat deja, fiind obligați să le retragă de la vânzare chiar dacă le-au achiziționat în mod legal. Termenul este considerat inadecvat de Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), care atrage atenția într-o scrisoare oficială transmisă Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, asupra pierderilor pe care, în absența unei soluții rezonabile, le vor înregistra micile magazine ca urmare a prevederilor Legii 201/2016 care transpune Directiva tutunului. În cazul în care nu se conformează acesteia și nu retrag de la comercializare pachetele vechi, comercianții sunt susceptibili de plata unor amenzi de până la 100.00 de lei, situație care i-ar împinge pe mulți la faliment!
“În prezent, țigaretele sunt comercializate la nivel național în peste 75.000 de magazine. Membrii ANCMMR înregistrează stocuri de produse din tutun fabricate înainte de data intrării în vigoare a legii, dar care nu mai pot fi vândute în timpul rămas până la data de 20 mai 2017. Aceste produse au fost achiziționate de către comercianți în mod legal și nu mai pot fi returnate. De asemenea, nici nu vor putea fi distruse fără cheltuieli suplimentare. Chiar și un eventual proces de returnare a produselor către producători, în cazul în care aceștia ar accepta o astfel de operațiune, ar presupune eforturi administrative suplimentare, care ar îngreuna activitatea comercianților”, susține ANCMMR, într-un comunicat.
Asociația atrage atenția autorităților că, oricum, vânzarea țigaretelor nu aduce profit, ci crește doar vânzarea volumelor altor produse. “Dacă banii băgați în stocurile care nu vor mai putea fi vândute prin efectul legii nu vor putea fi recuperați, comercianții nu vor avea cu ce să cumpere produse conforme noii legi”, avertizează ANCMMR.
Reprezentații Asociației solicită sprijinul autorităților în sensul luării unei decizii care să permită comercializarea produselor din tutun fabricate în conformitate cu prevederile vechii legislații (Legea 349/2002), până la epuizarea stocurilor aflate în magazine.
Potrivit prevederilor articolului 27(2) al legii de transpunere a Directivei tutunului, „până la data de 20 mai 2017, este permisă introducerea pe piață a produselor din tutun fabricate sau puse în liberă circulație etichetate în conformitate cu Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările și completările ulterioare, înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi”. Ca efect al legii, după această dată nu vor mai putea fi vândute produsele fabricate conform legislației anterioare, deși au fost puse pe piață în mod legal și se află în circuitul comercial. Potrivit Directivei 40/2014, epuizarea stocurilor ar fi trebuit să se facă într-un an de zile, dar întârzierea transpunerii acesteia în legislația națională (prin Legea 201 din noiembrie, intrată în vigoare în decembrie 2016) a redus perioada la doar șase luni.
Profit.ro a anunțat încă de la începutul acestei săptămâni că Ministerul de Finanțe ar putea avea probleme cu încasările din accize: “Pentru a nu suferi pierderi, comercianții care mai dețin stocuri de pachete vechi ar putea solicita companiilor producătoare “recuperarea” acestora. Iar companiile producătoare ar putea, de asemenea, să solicite Ministerului Finanțelor restituirea accizei, care a fost plătită deja, în avans, în momentul “eliberării pentru consum” sau în momentul părăsirii antrepozitului fiscal.”