Comisia Europeană și autoritățile naționale din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, solicită platformei de comerț online Temu să respecte legislația UE privind protecția consumatorilor.
Comisia Europeană și Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (rețeaua CPC), din care face parte și ANPC din România, au notificat Temu cu privire la practicile de pe platformă care încalcă legislația UE privind protecția consumatorilor, arată StartUp Cafe.
Amintim că Temu, aplicație folosită și de români, este în prezent investigată de Comisia Europeană. Comisia i-a cerut platformei lansată de Colin Huang, unul dintre cei mai bogați oameni din China, să furnizeze informații detaliate despre măsurile pe care le-a luat împotriva comercianților care vând ilegal produse prin platformă.
Acum, într-o nouă etapă a investigației, rețeaua CPC cere ca Temu să-și alinieze practicile la legislația Uniunii privind protecția consumatorilor.
„Ancheta coordonată de Rețeaua CPC acoperă o gamă largă de practici cu care se confruntă consumatorii atunci când fac cumpărături pe Temu, inclusiv cele care pot induce în eroare consumatorii sau care le pot influența în mod necorespunzător deciziile de cumpărare. Rețeaua CPC investighează și dacă Temu respectă obligațiile specifice de informare care le revin piețelor online în temeiul legislației privind protecția consumatorilor”, se arată într-un comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Listă: Ce reguli UE privind protecția consumatorilor ar încalcă Temu
Rețeaua CPC a identificat mai multe practici ale Temu, despre care consideră că încalcă regulile UE privind protecția consumatorilor. Printre acestea se numără:
- Reducerile false;
- Vânzarea sub presiune: Temu pune presiune pe consumatori pentru a finaliza achizițiile folosind tactici precum afirmații false cu privire la stoc limitat sau termene false de achiziție;
- Gamificare forțată: Forțarea consumatorilor să acceseze un joc tip „învârte roata norocului”pentru a intra pe marketplace, ascunzând în același timp informații esențiale despre condițiile de utilizare legate de recompensele jocului;
- Informații lipsă și înșelătoare: afișarea de informații incomplete și incorecte despre drepturile legale ale consumatorilor de a returna bunuri și de a primi rambursări. De asemenea, Temu nu informează în prealabil consumatorii că trebuie să atingă o anumită valoare minimă a comenzii înainte de a-și putea finaliza achiziția;
- Recenzii false: oferirea de informații inadecvate despre modul în care Temu asigură autenticitatea recenziilor publicate pe site-ul său. Autoritățile naționale au găsit recenzii pe care le bănuiesc a fi false;
- Date de contact ascunse: consumatorii nu pot contacta cu ușurință Temu pentru întrebări sau reclamații.
De asemenea, rețeaua CPC a solicitat companiei care deține Temu să ofere anumite informații, pentru a evalua dacă aplicația se conformează la regulile UE privind consumatorii. Este vorba despre următoarele normele:
- obligația de a informa în mod clar consumatorii dacă vânzătorul unui produs este sau nu comerciant;
- obligația de a se asigura că recenziile și evaluările produselor nu sunt prezentate consumatorilor într-o manieră înșelătoare;
- obligația de a se asigura că reducerile de preț sunt anunțate și calculate corect.
„Temu are acum la dispoziție o lună pentru a răspunde concluziilor rețelei CPC și pentru a propune angajamente cu privire la modul în care va aborda problemele identificate legate de legislația privind protecția consumatorilor”, mai spune Reprezentanța Comisiei Europene în România.
În funcție de răspunsul Temu, rețeaua CPC se poate angaja într-un dialog cu această companie. Dacă Temu nu răspunde, autoritățile naționale pot lua măsuri de asigurare a respectării legislației pentru a garanta conformitatea. Aceasta include posibilitatea de a aplica amenzi pe baza cifrei de afaceri anuale a Temu în statele membre în cauză.