Compania care operează lanțul KFC vizează pe mai departe creșterea, accentul urmând să fie pus pe restaurantele drive-thru. „Poți să fii aproape de comunități”, spune CEO-ul Sphera, Călin Ionescu.
Activitatea de tranzacționare pe acțiunile Sphera Franchise Group (SFG) a fost impulsionată în aceste zile de interesul investitorilor pentru dobândirea unor pachete înainte de data de înregistrare pentru noul dividend brut de 1,05 lei/acțiune, a 2-a distribuție din acest an și care survine după cel mai bun semestru din istorie al companiei, cu vânzări din restaurante de 740,00 milioane lei, un câștig pretaxare EBITDA de 78,91 milioane lei și un profit net de 40,65 milioane lei, dublu față de cel de la S1 2023.
Dincolo de această performanță, compania se vede pe mai departe una de creștere. „Avem în continuare spațiu de dezvoltare, de extindere”, spune într-o discuție cu Profit.ro directorul general Călin Ionescu. Expansiunea se va realiza prin majorarea numărului de unități, prin valorificarea unor oportunități pe alte piețe, dar și prin majorarea numărului de branduri din portofoliu.
CITEȘTE ȘI Azomureș a pierdut în primă instanță procesul în care cere despăgubiri de la Premier Energy„Avem o strategie de extindere într-un ritm moderat, specifică unui business matur”, spune directorul, menționând dorința de a intra în cât mai multe orașe cu unități ale lanțului de bază, KFC. „Vrem să deschidem cât mai multe unități de tip drive-thru. Sunt cele mai valoroase formate pentru noi.”
El a explicat de ce acestea sunt ținta predilectă. „Acoperă toată gama de experiențe pe care putem să o oferim clienților și putem să fim în proximitatea consumatorilor”, respectiv servit în sală, la pachet, la terasă, în mașină și livrări. În plus, acestea pot opera în regim 24/7 (24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână), pe câtă vreme în mall funcționarea restaurantului este condiționată de programul centrului comercial.
În acest an, Sphera a deschis deja 5 restaurante KFC în România, din care unul este în Argeș Mall din Pitești și 4 sunt unități de tip drive-thru, respectiv în Craiova, Sibiu, Hunedoara și Sinaia. Ținta este ca în București să fie un restaurant în fiecare cartier. „Poți să fii aproape de comunități”, spune Ionescu.
În septembrie, un nou restaurant KFC, al 3-lea din Republica Moldova, a fost deschis în Port Mall din Chișinău. „Suntem atenți la oportunități și pe alte piețe”, spune directorul Sphera, afirmând că și în Italia ar urma să fie deschise câte 1-2 sau maxim 3 unități pe an. Compania merge pe aplicarea unei reguli nescrise pentru dezvoltarea de rețele de alimentație publică potrivit căreia „o creștere organică este considerată undeva la 10% din numărul de unități”. Din cele 173 de restaurante KFC, 107 unități sunt operaționale în România și alte 18 unități sunt în Italia.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Longshield Investment Group va avea simbol de tranzacționare LONG, echivalent cu pariul pe creștere. Cu aceasta se încheie un proces de rebranding al SIF-urilor care a durat 4 aniPentru anul 2025 sunt vizate 5 noi unități, dar acesta este un obiectiv al conducerii, care până la începutul acestei luni nu fusese negociat cu francizorul. Discuțiile cu Yum! Ar urma să cuprindă și includerea altor mărci, așa cum recent compania a anunțat că lansează pentru România brandul Cioccolatitaliani.
Compania nu este nici pe departe cantonată la KFC, care deține ponderea în vânzări. „Nu este un dat. Noi ne uităm activ dacă putem să adăugăm la portofoliu. Ne dorim să mărim numărul de branduri din portofoliu”, a declarat pentru Profit.ro, directorul Sphera, adăugând, însă, că pentru a astfel de mutări, este foarte multă muncă în spate.