FOTO Restaurantul Gargantua din București, închis temporar de comisarii ANPC

FOTO Restaurantul Gargantua din București, închis temporar de comisarii ANPC
scris 15 dec 2023

Restaurantul Gargantua din București a fost închis temporar de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care au găsit mai multe nereguli, în urma unui control, fiind descoperite produse expirate, congelatoare neigienizate, paviment cu resturi alimentare și praf. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 53.000 de lei.

Reprezentanții ANPC au transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost verificat restaurantul Gargantua din Sectorul 2 al Capitalei.
”Deja la a doua abatere, la fel de gravă ca prima, acest operator economic pare fie că nu poate, fie că nu vrea să respecte legea și, automat, pe dumneavoastră. Am primit informațiile, ce au condus la această acțiune, de la consumatorii siderați de ceea ce au văzut în bucătărie, când mergeau spre…baie!” – a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu. 

Urmărește-ne și pe Google News
GALERIE FOTO Un celebru vin românesc, descoperit cu cele mai multe pesticide cancerigene pe rafturile din Marea Britanie. Reacția producătorului român CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Un celebru vin românesc, descoperit cu cele mai multe pesticide cancerigene pe rafturile din Marea Britanie. Reacția producătorului român

Printre neregulile găsite în urma controlului au fost: folosirea unor produse alimentare (materie primă, semipreparate, deserturi etc.) fără etichetă cu elemente de identificare și caracterizare, precum și fără data limită de consum/încadrarea în data limită de consum; folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;  era schimbată starea termică a materiilor prime; realizarea decongelării la temperatura mediului ambiant;  folosirea unor spații de refrigerare și lăzi congelator uzate și neigienizate, cu chedere depreciate, cu gheață în strat masiv, cu părți lipsă, cu acces la materialul de izolație; utilizarea unor ustensile și vase de bucătărie neprofesionale, uzate; folosirea unei hote cu grăsime arsă pe zona extinse, scrie News.ro.

Alte probleme descoperite de comisarii ANPC au fost: condiții igienico sanitare precare în spațiul de lucru: tavanul cu plăci lipsă, sparte și infiltrații, pavimentul neigienizat corespunzător, cu resturi alimentare, praf, impurități, tapet depreciat, rupt, în hol, cu oglinzi cu zone cu sparte;  folosirea unor materii prime bazate pe grăsimi vegetale, în timp ce în meniu era menționat ingredientul smântână;
depozitarea în spațiul frigorific a diverse sortimente de ciorbă pentru care carnea era păstrată separate, faptă sancționată în trecut și pentru care a fost emisă decizie prin care a fost dispusă măsura de încetare a practicii comerciale incorecte;  lipsa menționării ingredientelor preparatelor culinare și evidențierea ingredientelor cu potențial alergen, în forma scurtă a listei meniului.

FOTO Restaurantul Gargantua din București, închis temporar de comisarii ANPC


Pentru neregulile descoperite au fost date amenzi în valoare de 53.000 de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme în valoare de 6.500 de lei.

Comisarii APNC au mai decis oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor și vor face propunere de închidere temporară a unității pe o perioadă de cel mult șase luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
gargantua
anpc