Enterprise Investors, fond polonez de investiții cu afaceri și în România, a înregistrat anul trecut o valoare de 1,1 miliarde euro din cele 10 exituri

Enterprise Investors, fond polonez de investiții cu afaceri și în România, a înregistrat anul trecut o valoare de 1,1 miliarde euro din cele 10 exituri
scris 1 feb 2018

Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, a anunțat că în 2017, valoarea totală a încasărilor, inclusiv a dividendelor, rezultate din cele 10 exituri, se ridică la suma record de 1,1 miliarde euro.

În România, Enterprise Investors are o prezență constantă din anul 2000. În aprilie 2016 a anunțat achiziția rețelei de magazine de jucării Noriel pentru 24 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

În noiembrie 2016, Enterprise Investors a vândut rețeaua de magazine Profi către fondul de investiții Mid Europa pentru 553 milioane euro, cea mai mare tranzacție din istoria retailului românesc, anunțată atunci în premieră de Profit.ro, iar în decembrie 2017 a anunțat vânzarea Macon către grupul german Xella.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În iulie 2017, Polish Enterprise Fund VII (PEF VII) a semnat un acord pentru cumpărarea a 100% din acțiunile Jantoń, cel mai mare producător polonez de băuturi alcoolice produse din struguri și fructe. Tranzacția a fost finalizată în septembrie pentru o sumă care nu a fost dezvăluită. Avem încredere că Jantoń va beneficia de evoluția preferințelor consumatorilor polonezi spre băuturile aromate slab alcoolizate.

În noiembrie, PEF VII a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile CBA Slovacia, unul dintre liderii locali ai retailului alimentar din Slovacia. Ca parte a acordului, EI va furniza capital adițional de 16 milioane euro pentru reducerea datoriilor companiei și pentru finanțarea expansiunii.

Pe lângă aceste achiziții, în 2017 fondurile au realizat trei investiții adiționale. Polish Enterprise Fund VI (PEF VI) a investit încă 2,5 milioane euro în Wento, o companie specializată în construirea de parcuri eoliene și fotovoltaice în Polonia. Această investiție crește participația totală a PEF VI în Wento la 48,9 milioane euro. PEF VII a investit încă 4,9 milioane euro în Nu-Med, o rețea de clinici de radioterapie, crescând capitalul angajat în această companie la 42,2 milioane euro.

CONFIRMARE Producătorul român de înghețată Betty Ice anunță oficial că a fost preluat de gigantul anglo-olandez Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară. Vasile Armenean va conduce în continuare businessul CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Producătorul român de înghețată Betty Ice anunță oficial că a fost preluat de gigantul anglo-olandez Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară. Vasile Armenean va conduce în continuare businessul

Enterprise Venture Fund I (EVF) a injectat încă 2 milioane euro J.S. Hamilton Poland, al doilea mare furnizor de servicii independente de inspecție și analiză din Polonia.

Valoarea totală a investițiilor finalizate de fondurile Enterprise Investors și Polish Enterprise Fund anul trecut este de 58,7 milioane euro.

Exituri de peste 1 miliar de euro în 2017

Începutul anului a fost marcat de două exituri majore ale unor companii din portofoliu care activează în retailul alimentar. În februarie s-a realizat vânzarea Profi Rom Food, cel mai mare lanț de supermarketuri din România, pentru o valoare totală de 533 milioane euro. În aprilie, PEF VI a vândut toată participația sa în Dino, unul dintre lanțurile de retail cu cea mai rapidă
creștere din Polonia. Încasările brute totale rezultate în urma acestei listări suprasubscrise semnificativ la Bursa de Valori din Varșovia (WSE) s-au ridicat la 376 milioane euro. Aceasta este cea mai mare listare din Europa Centrală și de Est a unei companii susținută de un fond de private equity și cea de-a 34-a listare din portofoliul EI.

Pe parcursul anului, fondurile noastre au rămas foarte active la bursele de valori din Varșovia și Praga, finalizând trei exituri totale și un exit parțial. În iunie, EVF a vândut pachetul de 38,1% deținut în Polski Bank Komórek Macierzystych, o importantă bancă europeană de depozitare a sângelui prelevat din cordonul ombilical. Tranzacția a generat încasări brute de 22,7 milioane euro, iar încasările totale brute generate de această investiție au atins 34,8 milioane euro, reprezentând o multiplicare de 8,1 ori a costului.

În aceeași lună, CED Group (CEDG), un holding controlat de PEF VI, a semnat un acord în urma căruia și-a redus participația în Kofola, un producător de top de băuturi răcoritoare din Europa Centrală și de Est. Acțiunile au fost cumpărate de către fondatorii companiei, iar CEDG și-a diminuat participația de la 37,3% la 25,3%. De asemenea, compania a plătit și dividende. PEF VI a realizat încasări brute 40,8 milioane euro în urma acestor tranzacții.

În iulie, EVF a vândut întreaga participație de 9,25% în Elemental Holding, un lider de piață regional care activează în domeniul reciclării materialelor neferoase și a deșeurilor electronice, într-o tranzacție secundară la WSE. Tranzacția a generat încasări brute de 11,7 milioane euro, reprezentând o multiplicare de 1,5 ori a costului.

Fondurile au vândut și Skarbiec Holding, o societate de administrare de investiții, lider în Polonia. În septembrie, Polish Enterprise Fund V (PEF V), a vândut restul participației în Skarbiec în cadrul unei tranzacții secundare la WSE. Încasările brute totale generate de această investiție au atins 116,7 milioane euro, ceea ce reprezintă o multiplicare de 3,1 ori a costului.

Pe lângă tranzacțiile de pe piața de capital, în luna martie PEF V a decis să vândă subsidiara care deținea 59,95% din Harper Hygienics, un producător polonez de produse pentru igiena pielii, listat la WSE. Cumpărătorul, iCotton - un producător leton de produse cosmetice și igienice, s-a angajat să furnizeze companiei capital adițional și să lanseze o licitație la WSE pentru
a atinge o deținere de 66%. Valoarea tranzacției a fost 1 euro.

Românii au cheltuit peste 241 milioane euro pe haine, pantofi și accesorii fashion marca H&M în 2017. Grupul pregătește lansarea unui nou brand, cu prețuri reduse CITEȘTE ȘI Românii au cheltuit peste 241 milioane euro pe haine, pantofi și accesorii fashion marca H&M în 2017. Grupul pregătește lansarea unui nou brand, cu prețuri reduse

În decembrie, PEF VI a semnat un acord pentru vânzarea a 100% din acțiunile Netrisk.hu, cel mai mare broker online de asigurări din Ungaria, către MCI.EuroVentures, parte a MCI Capital Group, o firmă de private equity listată la Bursa de Valori din Varșovia. Valoarea tranzacției este de 56.5 milioane euro.

În 2017 lista exiturilor include și trei tranzacții a căror valoare nu a fost dezvăluită. În martie, EVF a vândut pachetul de acțiuni deținut în Tahe Outdoors, o companie producătoare de echipament pentru sporturi nautice, către fondatorii companiei. În luna mai, PEF VI a vândut United Oilfield Services, un furnizor de servicii pentru industria de petrol și gaze din Europa, către un investitor privat. În decembrie, PEF V și PEF VI au semnat un acord pentru vânzarea Grupului Macon. Prin urmare, unul dintre cei mai mari producători români de materiale de construcții va fi achiziționat de un lider global al industriei, Xella Group. Tranzacția este condiționată de obținerea aprobării Consiliului Concurenței din România.

De la fondarea sa în 1990, Enterprise Investors a strâns nouă fonduri cu capital ce depășește 2,5 miliarde euro. Până la sfârșitul anului 2017, fondurile din administrarea EI au investit 1,8 miliarde euro în 139 de companii din diverse sectoare de activitate. Această cifră include 1,2 miliarde euro investite în 117 companii din Polonia și 600 milioane euro investite în 22 de companii din Europa Centrală și de Est. Fondurile administrate de Enterprise Investors au vândut 126 companii, realizând încasări totale brute în valoare de 3,6 miliarde euro, din care 1,5 miliarde euro au fost generate de investițiile din afara Poloniei. Fondurile EI dețin în acest moment acțiuni în 13 companii.

viewscnt
Afla mai multe despre
enterprise investors